IULIU WINKLER: Noul Parlament European are o legitimitate sporită, dar și o răspundere pe măsură

Prezența masivă la votul de duminică în toate statele europene conferă componenței Parlamentului European (PE) rezultată în urma alegerilor o legitimitate sporită, dar și o răspundere pe măsură, consideră deputatul european Iuliu Winkler, președintele Organizației Județene Hunedoara a UDMR.

 

„Duminică s-a înregistrat o prezență excepțională la vot. S-au prezentat la urne aproape 9 milioane de oameni, astfel România înscriindu-se într-un trend european. Participarea mare este importantă pentru că, acum, PE pornește cu o legitimitate mare, iar noi, toți candidații UDMR care vom deveni parlamentari europeni în momentul în care se finalizează procedura în România, vom beneficia de această legitimitate, dar și de o răspundere sporită. Votul de duminică a arătat că electoratul are așteptări”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Deva, Iuliu Winkler.

 

Cel mai bun rezultat

 

Liderul hunedorean al UDMR a arătat  că Uniunea a obținut cel mai bun rezultat din ultimii 15 ani la aceste alegeri. ”UDMR are aproximativ 473.000 de voturi. Este cel mai bun rezultat al nostru din ultimii 15 ani. Am avut o mobilizare excelentă”, a afirmat Winkler. Deputatul european le-a mulțumit pentru mobilizarea extraordinară tuturor organizațiilor județene, tuturor membrilor organizațiilor locale, a mulțumit reprezentanților din birourile electorale pentru toată munca depusă, precum și Bisericilor Istorice Maghiare pentru susținerea care și-au exprimat-o public și îndemnul adresat enoriașilor de a vota UDMR. Iuliu Winkler a apreciat că în perioada următoare va fi una de reașezare în politica din România. ”Probabil, peste ceva vreme, vom constata că, luni, 27 mai, a început o nouă epocă în politica românească. Și atunci în această nouă epocă și noi, UDMR, va trebui ne analizăm și clarificăm pozițiile”, a subliniat liderul UDMR Hunedoara. Potrivit acestuia, deja primul pas al acestei analize a avut loc joia trecută, la Cluj, unde s-au întâlnit președinții organizațiilor teritoriale și apoi membrii Consiliului Permanent al UDMR care au făcut o evaluare politică și au dat semnalul pentru analizele tehnice care se vor desfășura în următoarele două săptămâni în fiecare județ.

 

Avansul extremiștilor nu pune în pericol proiectul european

 

Deputatul european a mai spus că la nivelul PE rezultatele arată ”o combinație de continuitate și înnoire”. ”Două treimi din PE este compus din forțe pro-europene. Acest lucru este extrem de important. Avansul extremiștilor nu pune în pericol proiectul european. Echilibrul de putere este oarecum stabil, dar schimbat”, a arătat Iuliu Winkler care a explicat că Grupul PPE rămâne cea mai mare forță politică din PE, dar, spre deosebire de legislaturile trecute, nu va mai putea face majorități doar cu sprijinul social-democraților. ”Procesul legislativ va fi mai complex și mai greoi. Va fi nevoie de trei grupuri politice pentru formarea majorității în procesul legislativ”, a precizat europarlamentarul UDMR. Iuliu Winkler a participat și la prima ședință de evaluare a rezultatelor alegerilor europene a Grupului PPE care s-a desfășurat la Bruxelles.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + douăzeci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?         Cum poate fi dezvoltată Valea Jiului. Întâlnire cu experți internaționali, la Petrila         IULIU WINKLER: “UE are nevoie de un buget solid, fără tăierea finanțărilor Politicii de coeziune și PAC”         JUDEŢUL HUNEDOARA. Prefectul „bagă viteză” în birocraţii care se ocupă de Legile proprietăţii         ÎN PREZENŢA LUI GICĂ POPESCU. Semnarea contractului de colaborare între CS Hunedoara şi Academia Hagi         Moartea suspectă a unui localnic din Vulcan         Bărbat șantajat de vecini