IOAN GABRIEL SAMOILESCU pleacă din Prefectură fără să fi rezolvat singura misiune încredinţată: poluarea cu plumb

Subprefectul judeţului Hunedoara, Ioan Gabriel Samoilescu, şi-a dat demisia din funcţie, după un an de la numire, fără să se fi remarcat cu nimic în afară de faptul că a fost împins în faţă în cazul poluării cu deşeuri periculoase pe bază de plumb de la Hunedoara şi nu a reuşit să rezolve problema

samoilescu

Potrivit unui comunicat emis de Instituţia Prefectului Hunedoara, subprefectul Ioan Gabriel Samoilescu şi-a prezentat demisia începând cu data de 1 mai 2015, invocând motive personale. „În momentul de faţă, până la adoptarea hotărârii de guvern privind eliberarea din funcţie, domnul Ioan Gabriel Samoilescu exercită în continuare atribuţiile şi competenţele conferite de lege subprefectului”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Hunedoara.

Un an de domnie

Ioan Gabriel Samoilescu a fost instalat în funcţia de subprefect al judeţului Hunedoara în luna mai 2014. Este de profesie medic şi a făcut parte din organizaţia judeţeană a PSD Hunedoara, înainte de a fi numit pe post.

Liderii PSD au făcut manevre abile şi încurcate pentru a-l instala pe Samoilescu subprefect. Pentru că nu provenea din rândul funcţionarilor publici, medicul pensionar Ioan Gabriel Samoilescu a fost ţinut „să-şi facă mâna” pe un post plătit în administraţia publică locală, la Primăria Hunedoara, urmând ca el să fie şcolit pentru a fi introdus în corpul înalţilor funcţionari publici. Investiţia guvernului în tânărul pensionar s-a dovedit păguboasă pentru că, iată, la un an de la numire Samoilescu a demisionat.

„Prorocirile” predecesorului său s-au împlinit

Fostul subprefect Vasilică Potecă i-a oferit lui Ioan Gabriel Samoilescu câteva sfaturi, atunci când i-a predat postul. Umorul şi sinceritatea lui Potecă a enervat auditoriul PSD, care l-au acuzat că duce în derizoriu un moment solemn şi grav, cum este investitura în funcţia de prefect. Recitind cele spuse atunci, suntem tentaţi să-i dăm dreptate lui Potecă.  „Dacă citiţi legea funcţionarului public, acolo spune de stabilitate. Vreau să vă spun că nu o să beneficiaţi de nicio stabilitate. De asemenea, se spune că o să vi se aloce resurse. Nu o să vi se aloce. USL a venit şi a zis: de mâine vom face o nouă Constituţie, vom face o regionalizare. Nu s-a întâmplat. Apoi: Vom face o reformă a administraţiei. Nici asta nu s-a întâmplat. Toate rămân în sarcina dumneavoastră. Eu am scăpat. Să nu vă bucuraţi prea tare nici pentru responsabilităţi, că, dacă vă uitaţi în carte, prefectul are 25 de pagini şi subprefectul de doar jumătate de pagină”, a spus Vasilică Potecă la instalarea lui Ioan Gabriel Samoilescu în funcţia de subprefect.

Politica poate murdări orice

Pe parcursul celor 12 luni de prezenţă în fruntea Prefecturii, Samoilescu a stat într-un anonimat aproape perfect. Subprefectul a fost împins în faţă o singură dată în afacerea cu deşeuri periculoase pe bază de plumb, o poveste în care este implicat fiul prefectului de Dâmboviţa, pesedistul Ioan Marinescu. Liderii PSD de la nivel judeţean şi central au avut tot interesul să nu se afle cine stă în spatele afacerii, iar subprefectul Samoilescu a făcut tot ce a putut, ajutat fiind şi de două comisii ministeriale trimise în Hunedoara să îngroape scandalul. Din păcate cam atât va rămâne în urma subprefectului demisionar, altminteri un medic apreciat şi o personalitate cu reputaţia nepătată, despre care nu s-au spus vorbe clătinate înainte de a fi dregător cu firman politic.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.         Căutările fetiței dispărute în canalul de fugă al Streiului, reluate vineri dimineață         Accident mortal pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane