-0.8 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

ÎN FEBRA ALEGERILOR. Petru Mărginean, candidatul PSD pentru Primăria Deva

Decizia a fost luată în Biroul Politic Judeţean PSD Hunedoara, după ce, organizaţia municipală îl desemnase pe Ovidiu Moş drept candidat pentru alegerile anticipate din 5 noiembrie 2017.

Desemnările s-au făcut spre finalul săptămânii trecute. Mai întâi, joi, în şedinţa conducerii PSD Deva care a decis că Ovidiu Moş, actualul primar interimar, este candidatul partidului pentru Primăria Deva. Moş a obţinut 24 de voturi, Radu Barb, 19, iar Emil Stoica – 7 voturi. Imediat după nominalizarea actualului primar interimar, au început să circule informaţii cum că Ovidiu Moş este cel mai prost plasat în sondaje, în comparaţie cu ceilalţi doi contra-candidaţi şi că pesediştii deveni n-au ţinut cont de măsurătorile comandate, cum promiseseră în pre-campanie. Decizia urma să fie trecută prin votul Biroului Politic Judeţean.

Cum justifică Mărginean candidatura din partea PSD
A doua zi (vineri, 29 septembrie) şefii PSD de la judeţ au votat pentru candidatura lui Petru Mărginean, despre care se vorbea că ar fi în negocieri cu pesediştii. Rezultatul votului din Biroul Politic Judeţean PSD Hunedoara a fost categoric în favoarea fostului primar. Petru Mărginean a obţinut 56 de voturi, în timp ce Ovidiu Moş a luat doar zece, iar şase voturi au fost nule. „Există momente în viaţă când eşti dator să oferi, celor de lângă tine, explicaţii. Pentru că îţi pasă, pentru că te interesează ce gândesc şi ce simt oamenii care cred în tine, care au crezut în tine. Am pornit în această competiţie din poziţia de candidat independent din motive pe care mulţi le cunoaşteţi. Am fost conştient şi eu, dar şi devenii cu care am stat de vorbă în aceste luni, că este foarte greu să câştigi o campanie din poziţia de independent. Iar dacă o câştigi, te întrebi, pe bună dreptate, cum îţi vei putea onora angajamentele?! În momentul în care am primit propunerea de la PSD, am încercat să cântăresc lucrurile cum am putut mai bine. În 2012 am candidat pentru Primăria Devei din partea USL, susţinut de trei partide: PSD, PNL şi PC. PC – nu mai există. PNL a făcut, în ultimul an, nişte jocuri pe care doar ei le înţeleg. PSD au fost deschişi, hotăraţi şi au promis că voi avea tot sprijinul lor pentru Deva, pentru proiecte importante, pentru dezvoltarea oraşului. Pentru toate astea, le mulţumesc! Cunosc oameni extraordinari printre ei şi sper să-i am alături, să fim o echipă care să vină în faţa dumneavoastră cu fapte, nu cu vorbe. Ştiu că-mi asum riscul de a fi criticat de unii. Sper să-mi acordaţi şansa de a demonstra ca „Omul sfinţeşte locul” şi de a demonstra ca promisiunile chiar pot fi onorate”, a prezentat Petru Mărginean motivele pentru care a acceptat să candideze din partea PSD la fotoliul de primar al Devei.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/