HANDBAL FEMININ/LIGA NAŢIONALĂ/CSM CETATE DEVA/„Divorţ” pe semicerc

Internaţionala Valentina Elisei – Ardean a părăsit pe Cetate Deva înaintea jocului cu Corona Braşov „fără a da vreo explicaţie” susţine patronul echipei Marian Muntean. Două grupări din Ligă sunt interesate de serviciile lui “Alice” una chiar a confirmat negocierile în vederea unui posibil transfer.

LOVITURĂ DE IMAGINE. Transferul Valentinei Elisei - Ardean la Cetate Deva vara trecută a captat atenţia întregii suflări handbalistice din România

LOVITURĂ DE IMAGINE. Transferul Valentinei Elisei – Ardean la Cetate Deva vara trecută a captat atenţia întregii suflări handbalistice din România

Lipsa extremei stânga Valentina Elisei – Ardean (foto, 31 ani) din lotul Cetăţii Deva pentru meciul cu Corona Braşov (scor 29-28 n.red.) de duminică care a contat pentru etapa a XII-a, prima a returului, a Ligii Naţionale feminine de handbal a fost sesizată de toţi cei aproape 1.000 spectatori prezenţi în Sala Sporturilor şi explicată de preşedintele clubului Marian Muntean.

„Elisei nu s-a prezentat la şedinţa tehnică din seara dinaintea jocului dar nici astăzi (duminică, n. red.) nu am văzut-o la sală nici măcar în tribună. Nu ştiu din ce motiv. Nu-i nimic, avem regulamente, avem contract iar ea va trebui să de-a explicaţii de ce a lipsit de la echipă altfel va suporta consecinţele. Îmi pare foarte rău pentru atitudinea lui >>Alice>>. Nu a înţeles nimic din viaţa asta. Păcat! O să regrete”, a declarat Muntean după jocul cu Corona Braşov.

A depus memoriu la FRH

Valentina Elisei – Ardean nu a putut fi contactată ieri pentru a-şi spune punctul de vedere. Surse din cadrul echipei au dezvăluit că Elisei şi-a depus memoriu la Federaţia Română de Handbal pentru a fi declarată liberă de contract invocând restanţe salariale.  Deja de serviciile extremei stânga se interesează liderul HCM Baia Mare dar şi CSM Bucureşti grupare care a confirmat negocierile.

“E adevărat, am discutat cu jucătoarea, sântem foarte aproape de a semna un contract, dar aşteptăm ca mai întâi să devină jucătoare liberă de contract”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor Bogdan Vasiliu, preşedintele secţiei de handbal de la CSM Bucureşti.

Valentina Elisei Ardean a revenit în competiţii la începutul actualului sezon după un an de pauză – perioadă în care a născut un băieţel –  când a semnat un contract pe un an cu CSM Cetate Deva.

Cifra

41

De goluri a marcat Valentina Elisei Ardean pentru Cetate Deva în cele 11 jocuri din turul campionatului

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia