HANDBAL FEMININ/CSM CETATE DEVA/Explicaţiile unui eşec neaşteptat

Super-optimist înainte de jocul cu HC Zalău, patronul lui CSM Cetate Deva, Marian Muntean s-a recunoscut învins la final dar a anunţat că încă mai crede în realizarea obiectivului: calificarea în play-off.

16-EXPLICATII

“Înaintea meciului eram încrezător şi făceam pariuri că vom câştigat la patru – cinci goluri diferenţă. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, fiindcă în târg au venit alţii cu marfă mai bună”, a declarat dezamăgit Marian Muntean (foto), care este de părere că jucătoarele nu şi-au făcut bine treaba. “Eu mi-am făcut datoria ca şi organizare, dar echipa trebuia să-şi facă datoria pe teren, fiindcă jucătoarele pentru acest lucru sunt plătite. Luate individual handbalistele sunt valoroase, dar echipa nu este omogenă”.

Într-un meci care a contat pentru etapa a X-a a Ligii Naţionale feminine de handbal disputant miercuri seara în Sala Sporturilor din Deva, CSM Cetate a fost învinsă, scor 26-27 (13-16) de HC Zalău.

 Departe de play-off

Cu o etapă înainte de finalul turului Cetate Deva ocupă locul 9 cu doar 8 puncte şi se află la 10 puncte distanţă de ultima poziţie ce duce în play-off. “Le ce rezultate surpriză se înregistrează etapă de etapă eu cred că putem să terminăm campionatul pe locul 6”, speră Muntean.

În ultima etapă a turului, CSM Cetate Deva va evolua în deplasare pe terenul lui HCM Râmnicu Vâlcea, la mijlocul săptămânii viitoare.

Rezultatele etapei a X-a
#Corona Braşov – HCM Roman23-20 (11-8)
#”U” Neptun Constanţa – HCM Rm. Vâlcea19-17 (9-10)
#SCM Craiova – CSM Bucureşti31-24 (13-14)
#CSM Cetate Deva – HC Zalău26-27 (13-16)
#”U” Jolidon Cluj – HCM Baia Mare23-31 (8-18)
#Dunărea Brăila – CSM Ploieşti24-21 (12-11)
CLASAMENTUL
1.HCM Baia Mare10901285-22927p
2.Corona Braşov10811294-24825p
3.Dunărea Brăila10712235-21122p
4. HCM Roman10613233-11119p
6.”U” Jolidon Cluj10604292-28018p
5.HC Zalău10604229-21418p
7.CSM Bucureşti10514255-25016p
8.SCM Craiova10415228-23912p*
9.CSM Cetate Deva10226244-2398p
10.Neptun Constanţa             10208223-2646p
11. CSM Ploieşti10109232-3043p
12. HCM Rm. Vâlcea10019231-2741p
NOTA: *Echipa SCM Craiova este penalizată cu 1 punct pentru că a folosit o jucătoare fără drept de joc.
Programul etapei a XI-a, ultima a turului
MARŢI, 14 ianuarie 
#HCM Baia Mare – Dunărea Brăila
#CSM Bucureşti – „U” Jolidon Cluj
MIERCURI, 15 ianuarie
#HCM Râmnicu Vâlcea – CSM Cetate Deva
#CSM Ploieşti – „U” Neptun Constanţa
#HC Zalău – Corona Braşov
#HCM Roman – SCM Craiova

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Cum arată șantierul drumului județean Hunedoara – Călan         Bazinele cu apă minerală de pe Valea Mureșului         Ce trebuie să știe turiștii care vor să urce în Retezat cu mașinile, spre Poiana Pelegii         Tânără tâlhărită de fostul prieten, cu 20 de ani mai mare decât ea         Muzeul mineritului a fost restaurat cu fonduri UE         ADR VEST. Școală din Uricani modernizată cu fonduri UE         ORĂȘTIE. Podul care nu mai leagă comunitatea, ci o desparte         6 august 2020. Omagiu minerilor din Valea Jiului         Ziua Minerului. Povestea revoltei muncitorilor de la Lupeni – 1929         Furturile din Mina Paroșeni nu au leac         Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic