VIDEO/FOTBAL/LIGA A III-A, SERIA A IV-A/Fotbaliştii de la FC Hunedoara spun lucruri trăsnite

57

Jucătorii lui FC Hunedoara sunt atât de „conectaţi” la campionat încât nici nu mai ştiu cine le va fi următorul adversar. 

12-CENUSAUltima înfrângerea suferită în campionat – a patra – la Lugoj, cu Vulturii (scor 2-3 în etapa a XIV-a, n.r.) i-a debusolat rău de tot pe jucătorii de la FC Hunedoara. Prezent în platoul emisiunii CEA MAI BUNĂ DIMINEAŢĂ de la HUNEDOARA TV şi întrebat de unul dintre moderatori „cu cine jucaţi în runda viitoare?”, atacantul Octavian Drăgan a numit o echipă inexistentă. „Jucăm acasă cu… Minerul Mătăsari! sau ceva de genul ăsta…”, a răspuns nesigur pe el Drăgan care se pare că încă nu aflase până atunci că echipa indicată de el s-a retras din campionat încă înainte de start motiv pentru care FC Hunedoara a stat în etapele a II-a şi a XIII-a.

În realitate, mâine în etapa a XV-a a Ligii a III-a, Seria a IV-a FC Hunedoara va întâlnii pe teren propriu pe Jiul Rovinari.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=LyCV17RJ03k&autoplay=0&rel=0]

Nemulţumit de fani

Vârful Hunedoarei s-a arătat indignat şi supărat că hunedorenii nu vin la stadion la meciurile lui FC iar cei care o fac sunt puţini la număr şi îl blamează pe el şi colegii săi.vi.

„Când jucăm acasă în stadion sunt cel mult 60 de spectatori dintre care 10 nu ştiu ce înseamnă fotbalul, 20 ne înjură iar restul tac”, a mai spus Tavi.

Mai visează la locul 1

Cât despre şansele ca FC Hunedoara să acceadă în play-off de pe locul 1 Octavian Drăgan apreciază că acestea sunt acum sub 50 la sută. „Mai avem 35-40 la sută şanse să încheiem campionatul regulat pe locul 1”. Cât despre posibilitatea de a se apropia de liderul FC Caransebeş Drăgan crede că: „Cu o pregătire bună în pauza de iarnă şi transferul a câţiva jucători cu experienţă putem recupera cele 7 puncte existente acum între noi şi FC Caransebeş”.

Înaintea rundei a XV-a FC Hunedoara ocupă locul 3 cu 24 de puncte, la fel ca Nuova Becicherecul Mic. Locul 1 este ocupat de FC Caransebeş cu 31 puncte şi un joc mai mult disputat.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *