FOTBAL/LIGA A III-A/FC Hunedoara nu se afișează cu principalii ei susținători financiari

Deși primește o sumă importantă de bani de la Consiliul Local Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara, vitală pentru desfășurarea activității întregului club, FC Hunedoara nu poartă însemnele celor două instituții administrative.

16-SUSTINATORI

Fotbal Club Hunedoara nu se afișează cu principalii ei susținători financiari din actualul sezon, Consiliul Local (CL)Hunedoara și Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, care, împreună, în acest an, s-au angajat să sprijine singura grupare din județ care activează într-un campionat divizionar cu suma de un milion de lei.

În comparație cu colegii lor de la celelalte două grupări sportive susținute de CJ Hunedoara, campioana României la fotbal în sală, Autobergamo Deva și componenta Ligii Naționale de handbal feminin, CSM Cetate Deva, tricourile jucătorilor de la FC Hunedoara sunt “imaculate”.

Concret, dacă echipamentul oficial de joc al futsaliștilor și handbalistelor sunt inscripționate vizibil cu sigla și numele Consiliului Județean Hunedoara, pe cel al fotbaliștilor nu se găsesc nici măcar inițialele instituției județene, dar nici ale Consiliului Local Hunedoara.

“Dacă-i musai, cu plăcere! “

Președintele lui FC Hunedoara, Alin Barna spune că echipamentul de joc al fotbaliștilor nu a fost inscripționat încă în ideea că lumea știe cine sunt susținătorii clubului.

“Nimeni nu ne-a cerut în mod special să inscripționăm pe tricourile jucătorilor denumirea celor două instituții administrative, dar dacă este necesar o vom face. Toată lumea știe că atât Consiliul Local Hunedoara cât și Consiliul Județean Hunedoara sunt susținătorii noștri”, crede Alin Barna, președintele FC Hunedoara, care a dezvăluit că se află în negocieri avansate cu un posibil finanțator principal pentru echipa de fotbal.

De partea cealaltă, reprezentanții celor două instituții administrative cred că situația poate și trebuie remediată.

”Mi-a scăpat acest amănunt deși am asistat din tribună la ultimul joc pe teren propriu al FC Hunedoara. Este un lucru care se poate remedia. Însă, știu că două bannere imense inscripționate cu numele Consiliul Local Hunedoara și Primăria Municipiului Hunedoara sunt amplasate pe coronamentul stadionului <<Michael Klein>>”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, pentru ȘTIRILE din SPORT de la HUNEDOARA TV.

“Cred că în cazul neinscripționării tricourilor jucătorilor de la FC Hunedoara cu numele Consiliului Județean Hunedoara este vorba despre o scăpare a celor care administrează activitatea clubului. Logic ar fi ca sigla și denumirea Consiliului Județean Hunedoara să se regăsească pe echipamentul de joc al fotbaliștilor”, a spus și Dorin Gligor, președintele intermar al Consiliului Județean Hunedoara.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD