FOTBAL/LIGA A III-A/FC Hunedoara va fi gazdă la debut. Vezi programul turului şi sistemul de desfăşurare al campionatului

FC Hunedoara va debuta în noul campionat pe teren propriu cu FC Caransebeş într-un meci programat să se dispute vineri 30 august în prima etapă.

16-FCHUNEDOARA

Altfel, în tur FC Hunedoara va susţine 6 meciuri pe teren propriu şi 5 jocuri în deplasare. Ziua oficială pentru jocurile din Liga a III-a este vineri. Prima parte a campionatului în care este programată şi o etapă intermediară – marţi 8 octombrie – se va încheia pe 1 noiembrie, însă în acest an se vor disputa şi jocurile din primele 5 etape din retur.

Sistem nou în ligiile inferioare

Campionatul Ligii a III-a, ediţia 2013-2014 se va disputa după un sistem nou de desfășurare: campionat regulat şi play-off. Campionatul, fiecare cu fiecare, tur-retur, în total 22 de etape. Apoi, play-off (locurile 1-6), respectiv play-out (locurile 7-12), în fiecare serie din cele 6 serii – adică 10 etape, pornindu-se cu punctajul realizat, în cadrul sezonului regulat, în jocurile directe între echipele respective. Vor promova în Liga a II-a, ediția 2014-2015, echipele clasate pe primul loc la finele play-off-ului din fiecare serie (în total, 6 echipe).  Vor retrograda în Liga a IV-a, ediția 2014-2015, echipele clasate pe ultimele trei locuri la finele play-out-ului în fiecare serie (locurile 10-12) – adică 18 formații și o echipă de pe locul 9, cel mai slab clasată.

Programul turului Seriei a IV-a din Liga a III-a la fotbal sezonul 2013-2014

 [box border=”full”]Etapa I, vineri 30 august

#Pandurii 2 Târgu Jiu – Muncitorul Reşiţa
#Millenium Giarmata – AFCM Reşiţa
#FC Hunedoara – FC Caransebeş
#Nova Becicherecu Mic – Minerul Mătăsari
#FC Avrig – Vulturii Lugoj
#Ştiinţa Turceni – Jiul Rovinari[/box]

[box border=”full”]Etapa a II-a, vineri 6 septembrie  
#AFCM Reşiţa – Pandurii 2 Tg. Jiu
#FC Caransebeş – Millenium Giarmata
#Minerul Mătăsari – FC Hunedoara
#Vulturii Lugoj – Nova Becicherecu Mic
#Jiul Rovinari – FC Avrig
#Muncitorul Reşiţa – Ştiinţa Turceni[/box]

[box border=”full”]Etapa a III-a, vineri 13 septembrie           

#AFCM Reşiţa – Muncitorul Reşiţa
#Pandurii 2 Tg. Jiu – FC Caransebeş
#Millenium Giarmata – Minerul Mătăsari
#FC Hunedoara – Vulturii Lugoj
#Nova Becicherecu Mic – Jiul Rovinari
#FC Avrig – Ştiinţa Turceni[/box]

[box border=”full”]Etapa a IV-a, vineri 20 septembrie 

#FC Caransebeş – AFCM Reşiţa
#Minerul Mătăsari – Pandurii 2 Tg. Jiu
#Vulturii Lugoj – Millenium Giarmata
#Jiul Rovinari – FC Hunedoara
#Ştiinţa Turceni – Nova Becicherecu Mic
#Muncitorul Reşiţa – FC Avrig
[/box]

[box border=”full”]Etapa a V-a, vineri 27 septembrie         
#FC Caransebeş – Muncitorul Reşiţa
#AFCM Reşiţa – Minerul Mătăsari
#Pandurii 2 Tg. Jiu – Vulturii Lugoj
#Millenium Giarmata – Jiul Rovinari
#FC Hunedoara – Ştiinţa Turceni
#Nova Becicherecu Mic – FC Avrig[/box]

[box border=”full”]Etapa a VI-a, vineri 4 octombrie
#Minerul Mătăsari – FC Caransebeş
#Vulturii Lugoj – AFCM Reşiţa
#Jiul Rovinari – Pandurii 2 Tg. Jiu
#Ştiinţa Turceni – Millenium Giarmata
#FC Avrig – FC Hunedoara
#Nova Becicherecu Mic – Muncitorul Reşiţa[/box]

[box border=”full”]Etapa a VII-a, marţi 8 octombrie
#Muncitorul Reşiţa – Minerul Mătăsari
#FC Caransebeş – Vulturii Lugoj
#AFCM Reşiţa – Jiul Rovinari
#Pandurii 2 Tg. Jiu – Ştiinţa Turceni
#Millenium Giarmata – FC Avrig
#FC Hunedoara – Nova Becicherecu Mic[/box]

[box border=”full”]Etapa a VIII-a, vineri 11 octombrie
#Vulturii Lugoj – Minerul Mătăsari
#Jiul Rovinari – FC Caransebeş
#Ştiinţa Turceni – AFCM Reşiţa
#FC Avrig – Pandurii 2 Tg. Jiu
#Nova Becicherecu Mic – Millenium Giarmata
#FC Hunedoara – Muncitorul Reşiţa[/box]

[box border=”full”]Etapa a IX-a, vineri 18 octombrie
#Muncitorul Reşiţa – Vulturii Lugoj
#Minerul Mătăsari – Jiul Rovinari
#FC Caransebeş – Ştiinţa Turceni
#AFCM Reşiţa – FC Avrig
#Pandurii 2 Tg. Jiu – Nova Becicherecu Mic
#Millenium Giarmata – FC Hunedoara[/box]

[box border=”full”]Etapa X-a, vineri 25 octombrie
#Jiul Rovinari – Vulturii Lugoj
#Ştiinţa Turceni – Minerul Mătăsari
#FC Avrig – FC Caransebeş
#Nova Becicherecu Mic – AFCM Reşiţa
#FC Hunedoara – Pandurii 2 Tg. Jiu
#Millenium Giarmata – Muncitorul Reşiţa[/box]

[box border=”full”]Etapa XI-a, vineri 1 noiembrie
#Pandurii 2 Tg. Jiu – Millenium Giarmata
#AFCM Reşiţa – FC Hunedoara
#FC Caransebeş – Nova Becicherecu Mic
#Minerul Mătăsari – FC Avrig
#Vulturii Lugoj – Ştiinţa Turceni
#Muncitorul Reşiţa – Jiul Rovinari[/box]

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi         Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei         Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Pasagerii au trecut prin momente de spaimă         Accident grav pe DN 66 Călan – Haţeg, produs de un tânăr băut         Scene înfiorătoare în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara         Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși