FOTBAL JUDEŢEAN/Mircea Sîrbu, reales!

Profesorul Mircea Sîrbu este vechiul şi noul preşedinte al Asociaţie Judeţene de Fotbal (AJF) Hunedoara. El a fost reales în unanimitate de cei 44 membrii afiliaţi ai AJF Hunedoara vineri în cadrul Adunării Generale de Alegeri.

12-PRESEDINTE

Astfel, Mircea Sîrbu (foto, 63 ani), se află în faţa celui de-al şaselea mandat în fruntea AJF Hunedoara for pe care îl conduce fără întrerupere încă din anul 1995.

„Voi supravegea şi mă voi implica activ pentru ca fotbalul hunedorean să progreseze de la an la an. În continuare Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara va sprijini cluburile din judeţ care se implică în formarea şi creşterea copiilor pentru care vom crea competiţii la toate categoriile de vârstă şi nu în ultimul rând vom încuraja dezvoltarea infrastructurii fotbalistice”, şi-a prezentat Mircea Sîrbu principalele obiective pentru viitorul mandat.

Totodată a fost aleasă şi componenţa noului Birou Executiv al AJF Hunedoara din care fac parte vicepreşedinţii Damian Diniş (Şoimul Băiţa) şi Ioan Pantilimon (CS Vulcan), Mircea Glava (Aurul Brad) – reprezentantul cluburilor din Liga a IV-a şi Eugen Băiconi (Cetate Răchitova) – reprezentantul cluburilor Liga a V-a. Secretarul general al AJF Hunedoara este Sorin Ciotlăuş.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Veste bună pentru turiștii din Retezat         Americanii și canadienii au explorat Ținutul Pădurenilor         40 de locuințe ANL pentru tineri vor fi construite în Călan         Doi șoferi din Deva au fost prinși drogați la volan         Copil lovit de mașină pe bulevard         Șofer de autotren la un pas de tragedie         CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute