FOTBAL JUDEŢEAN/CNS CETATE DEVA/Sîrbu: “În 2016 vrem în Liga 3”

Afirmaţia îi aparţine profesorului Marius Sîrbu, antrenorul echipei din municipiul reşedinţă de judeţ

12MSIRBU

Fotbalul din municipiul Deva, după o perioadă destul de nefastă, pare să-şi revină, cel puţin la nivel declarativ, în acest moment, năzuinţele celor care se ocupă de destinele echipei de la poalele Cetăţii fiind, însă, cât se poate de realiste şi de realizabile, în acelaşi timp.

Campanie masivă de achiziţii

Antrenorul echipei de fotbal a Colegiului Naţional Sportiv (CNS) Cetate Deva, Marius Sîrbu (foto, 33 ani), a anunţat că viitorul campionat  va fi unul de tranziţie urmând ca în sezonul 2015-2016 să atace locul 1 şi promovarea în Liga a III-a. “Nu avem obiectiv promovarea în sezonul 2014-2015 ci ne-am propus să formăm o echipă competitivă care în sezonul urmator, 2015-2016 să atace locul 1 şi câştigarea barajului pentru accederea în esalonul terţ”, a declarat pentru pagina de FB a CNS “Cetate” Deva, Marius Sîrbu.

Tânărul tehnician a vorbit şi despre puternica campanie de achiziţii din presezon. “Jucătorii care au venit în această vară au făcut junioratul sau au jucat ani buni la Deva, aproape toţi fiind deveni. Au ales să revină la Deva fără pretenţii financiare exagerate fiind atraşi de faptul că aici se lucrează serios, avem un proiect frumos şi îşi doresc foarte mult ca în următorii doi ani să ducem echipa în Liga a treia”, a asigurat Sîrbu.

[box border=”full”]

Lotul de jucatori al CNS Cetate Deva 2014-2015

#Beldean Adrian ( junior) – portar;

#Vîrtan Emil, Dosan Adrian, Lăcatuş Emanuel, Sumuţiu Marinel, Blaga Ovidiu – fundasi;

#Herci Liviu, Vajda Janos, Boloş Silviu, Cărăvan Nicolae, Chelariu Flaviu, Brânduşe Ioan (junior), Pârva Flavius (junior), Dragomir Alexandru ( junior) – mijlocaşi;

#Pribac Adrian, Daraban Gabriel, Suciu Andrei – atacanţi.

Antrenor principal : Marius Sîrbu; Antrenor secund şi  cu portarii : Sava Aurel.

TRANSFERURI:

Au venit: Vîrtan Emil, Vajda Janos, Dosan Andrei, Lintaru Raul, Suciu Andrei (FC Hunedoara), Blaga Ovidiu (Dacia Orăştie), Pribac Adrian (Retezatul Haţeg).

Au plecat: Olariu Mihai, Olariu Florin, Medrea Alexandru, Farcaş Adrian, Zaharia Andrei, Jiscanu Alexandru, Lupsa Raul, Andrei Cobliş.

[/box]

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj         Mircea Lucescu a revenit în Hunedoara. Ce a dezvăluit antrenorul legendar al echipei Corvinul         Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului         Primăria Deva primește fonduri UE pentru reabilitarea „Palatului” Cetății Devei         Carmen Hărău: „Românii trebuie să știe!”         Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe Lotul 3         Moştenirea dregătorului Potecă, mătrăşită după cinci ani         Primăria Deva caută teren pentru ghetoul de la „Porcărie”         Tragedie în Petroșani         Lucrările de reabilitare a podului rutier peste râul Strei au fost scoase la licitație publică