Fiscul l-a îngenunchiat. Afaceristul Adrian Gărdean la un pas de executare silită pentru datorii de aproape 250.000 de lei

Omul de afaceri Adrian Gărdean a pierdut procesul pe fond şi se află la un pas de executarea silită pentru datorii de aproape 250.000 de lei. La ora actuală, Gărdean este cercetat în cel puţin două dosare penale instrumentate de procurorii anticorupţie.

Adrian Gărdean nu a reuşit să scapte de executarea silită dispusă pentru datoriile acumulate de reprezentanţii Serviciului Fiscal al Municipiului Petroşani, structură care aparţine de Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara. Magistraţii de la Judecătoria Petroşani au analizat dosarul şi apoi au respins cererea formulată de omul de afaceri. “Respinge contestaţia la executare formulată și precizată de contestatorul Gărdean Adrian în contradictoriu cu ANAF- DGRFP Timișoara AJFP Hunedoara Serviciul Fiscal Municipal Petroșani împotriva actelor de executare efectuate în baza titlurilor executorii (decizii de calcul accesorii) și a titlurilor executorii și deciziilor de calcul ce au stat la baza emiterii lor, în valoare totală de 247. 864 lei din dosarul execuţional nr.1641030201011/02 02 2010 comunicat contestatorului la data de 01. 04.2015 cu adresa de înfiinţare a popririi nr.1791652/02 02 2015”, se arată în minuta sentinţei. Hotărârea nu este, însă, definitivă, iar marţi Adrian Gărdean a şi atacat-o cu apel.

Adrian Gărdean a încercat să scape de executarea silită, măsură dispusă de Serviciul Fiscal al Municipiului Petroşani asta după ce Finanţele Publice au decis executarea silită din cauza unor sume accesorii, a penalităţilor calculate din cauza întârzierilor la plată de pe vremea în care era înregistrat la Petroşani ca persoană fizică autorizată, potrivit surselor noastre. Procesul a fost deschis la Judecătoria Petroşani în luna aprilie, dar judecata propriu – zisă a început în iunie. După mai multe termene, magistraţii au respins contestaţia acestuia.

 

S-a mai judecat cu Fiscul

 

Nu este pentru prima dată când Adrian Gărdean se judecă cu Finanţele Publice pentru a scăpa de executarea silită. De exemplu, într-un dosar înregistrat în iunie 2008, magistraţii de la Petroşani au respins, de asemeneam contestaţia la executare, după un process care a durat mai bine de un an. În mai 2009, omul de afaceri a formulat o cerere similară, dar din nou solicitatea i-a fost refuzată, potrivit soluţiei pronunţate în octombie 2009.

 

DNA l-a adus din nou în atenţia publică

 

Aflat într-un con de umbră în ultimii ani, afaceristul Adrian Gărdean a revenit în atenţia publică odată cu Dosarul “Gala Bute”, instrumentat de DNA, în calitate de reprezentant al Termogaz Company Haţeg. Procurorii anticorupţie au comunicat că fraţii Adrian şi Miron Gărdean, au fost puşi sub urmărire penală în Dosarul „Gala Bute”, după ce ar fi beneficiat preferenţial de fonduri pentru realizarea lucrărilor la domeniul schiabil din Straja. DNA arată că Miron Gărdean, acţionar majoritar şi administrator al S.C. Termogaz Company S.A, societate specializată în lucrări de construcţii, este pus sub urmărire penală pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, Adrian Gărdean pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, în timp ce Miron Lupulescu, director general al S.C. Termogaz Company S.A, cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani şi evaziune fiscală. Tot prin prisma Termogaz, Adrian Gărdean a ajuns din nou în atenţia DNA în urma cercetărilor declanşate la Complexul Energetic Hunedoara. Potrivit unor informaţii, vizat este contractul privind “Colectarea şi transportul în depozit a zgurii, cenuşii şi produselor de desulfurare”, în valoare de 69.500.000 de lei, la care se adaugă TVA. Termogaz ar fi primit un avans de peste 8,6 milioane de lei noi, destinat achiziţionării unor echipamente, însă ar fi folosit banii în alte scopuri comerciale, nelegate de obiectul contractului.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Fiscul l-a îngenunchiat. Afaceristul Adrian Gărdean la un pas de executare silită pentru datorii de aproape 250.000 de lei

Lasă un răspuns la florin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece + 14 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României