Actele de identitate se vor elibera mai uşor

Principalele beneficare vor fi persoanele netransportabile

Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva prin Serviciul de Evidenţa Persoanelor, cu sediul în B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 12, etaj 1, informează cetăţenii despre posibilitatea deplasării cu staţia mobilă la domiciliul persoanelor netransportabile, în vederea preluării imaginii, folosind echipamentele foto digitale din dotare şi de primire a documentelor necesare eliberării actelor de identitate.

Miercuri, program prelungit

Dovada stării de sănătate a persoanelor care se află în imposibilitatea de a se deplasa se va face printr-un document justificativ, respective certificat de încadrare în grad de handicap şi bilet de externare din spital (de dată recentă) sau adeverinţă (tot de dată recentă) de la medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul nu se poate deplasa. Solicitările pot fi făcute de către persoanele menţionate anterior sau de către aparţinătorii acestora, atât în scris, cât şi la următoarele numere de telefon: 0254/234533 sau 0726700767, iar accesarea acestor facilităţi nu implică cheltuieli suplimentare. Programul de lucru cu publicul, pentru primiri de cereri şi eliberări de acte este în fiecare zi lucrătoare, cu excepţia celei de miercuri, între orele 8.30 şi 16.30. În ziua de miercuri programul este unul prelungit, acesta fiind între orele 8.30 şi 18.30.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident pe Drumul Național 66 Simeria – Hațeg         Controale ale polițiștilor la firmele care fac afaceri cu lemne         Bărbat ridicat de polițiști de la terasă, după ce a refuzat carantinarea         Polițiști anti-covid. Controale ample în zonele aglomerate din județul Hunedoara         Ce au decis magistrații în dosarul „matriței din Sarmizegetusa Regia”. Soluția dată la cererea de recompensă depusă de o tânără         Consiliul Județean Hunedoara va susține salariile paramedicilor Asociației Salvital – SMURD         BISERICA ROTONDĂ DE LA GEOAGIU         Transalpina Pădurenilor. Cum arată noua șosea din munții Hunedoarei, după finalizare         ALERTĂ. Peste 70 de cazuri noi de Covid 19 în județul Hunedoara         Angajat al Minei Lupeni, infectat cu noul coronavirus         Ecaterina Andronescu: „Nu sunt de acord să eliminăm educația tehnologică!”         După 16 ani și 4 mandate de primar, Gheorghe Ile se retrage din cursa electorală         Noul coronavirus lovește devastator în județul Hunedoara. Nouă localități, la limita carantinării         Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni         Povestea științifică a Cetății Deva         Situație dramatică în Orăștie: Tâmpenia „Nu purtați mască”, „Nu este Covid 19” dă roade. Finanțele – închise, în urma infectării unor angajate         Dosarul retrocedărilor controversate din Retezat, soluționat după un deceniu. Ce a decis instanța         Fortificația Sarmizegetusei Regia va fi restaurată integral         Începe distribuirea unor produse alimentare destinate anumitor categorii de persoane din Deva         Muncă la negru pe șantierul căii ferate Simeria – Gurasada