Demisie. Simota a renunţat la fularul de lider al PNL Petroşani

 

MAIN simota_papa

Patronul clubului de fotbal Jiul Petroşani, Alin Simota, a demisionat luni din funcţia de preşedinte al PNL Petroşani, după doi ani în care a condus organizaţia

 

Doar jumătate de mandat a rezistat Alin Simota în funcţia de preşedinte al PNL Petroşani. Luni, acesta şi-a înaintat demisia din funcţie, iar conducerea judeţeană a  luat act de această decizie. „Alin Simota şi-a dat astăzi demisia din funcţie, invocând doar motive personale. Am luat act de decizia sa, iar până la numirea unui preşedinte interimar, unul dintre vicepreşedinţi va prelua şi aceste atribuţii”, a declarat liderul PNL Hunedoara, Mircea Moloţ. La finele lunii martie în 2011, Alin Simota fost ales preşedintele organizaţiei locale a PNL, fiind şi singurul candidat. A asigurat, însă, interimatul din 2009, când a mai fost ales în această funcţie, dar alegerile au fost contestate şi nu s-a mai organizat un alt tur de scrutin.

Disensiunile din PNL Petroşani mocneau de ceva vreme şi se vorbea despre nemulţumiri atât din partea liderilor judeţeni, care nu priveau cu ochi buni (in)activitatea lui Alin Simota, dar şi din partea acestuia. Deşi oficial nu s-a spus niciodată, Simota ar fi fost nemulţumit şi de numirea lui Costel Avram drept coordonator al organizaţiilor locale PNL în Valea Jiului, după aducerea lui în partid, ceea ce i-ar fi „subminat” autoritatea.

Alin Simota este consilier local la Petroşani din partea PNL, după ce în mandatul trecut a fost consilier judeţean, ales tot pe listele liberalilor hunedoreni.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − treisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit         Tânăr de 17 ani înecat într-o baltă din Orăștie         TALIBANII ECO DATOREAZĂ SCUZE. APM Hunedoara a scos Râul Alb din aşa-zisul „pericol de moarte”         Exponatul lunii iunie 2019 la muzeul din Deva         Lansare de carte Dumitru Constantin Dulcan         Ce despăgubiri poate primi muzeul pentru matrița antică din Sarmizegetusa Regia         Ce s-a întâmplat cu zimbrii din Germania eliberaţi în Munţii Poiana Ruscă         Comunicat de presă Marius Surgent, deputat ALDE         Accident mortal pe DN 66 în apropiere de Hațeg: doi oameni au murit         Lecție de voluntariat: 200 de elevi și profesori de la ”Transilvania” curăță străzile de gunoaie!         DRÄXLMAIER Hunedoara a donat echipament medical Spitalului Municipal         Două femei rănite într-un accident în Hațeg