Cuvinte Libere. CRIZA DE SPIRITUALITATE, CAVALERII… APOCALIPSEI ȘI JURNALISMUL

156
 Într-o carte nu atât de veche, cât învechită de calitatea joasă a hârtiei de tipar, așa-zisă velină (pe dracu’, mai lemnoasă decât hârtia de ziar, dar se tipăreau cărți bune pe ea; acum hârtia e chiar mai bună decât tipăriturile…), care se îngălbenește repede, George Sbârcea, compozitor (Ionel-Ionelule! ), muzician și ziarist la Tribuna – Cluj, pe vremea lui Ion Agârbiceanu, „Cafeneaua cu poeți și amintiri”, publicată, parcă ostentativ, în 1989, poetul Dan Botta, fratele actorului Emil Botta, poet la rândul lui, spunea la un alt moment critic, obișnuite la români: „Ne așteaptă un nou ciclu istoric, odată cu o nouă renaștere spirituală, dar cu prețul jertfirii de sine a actualei civilizații, peste care planează o lumină sepulcrală” (de mormânt, cum ar veni).
Criza de spiritualitate este chiar trama pe care autorul țese povestirile sale cu și despre marile personalități ale vieții spirituale din epocă, cu care a venit în contact direct, ca gazetar și om de muzică. Într-o anumită împrejurare a ajuns să-l întâlnească pe Luigi Pirandello, chiar la el acasă, la Roma, în 1934, anul în care dramaturgul a devenit laureat al Premiului Nobel, „pentru îndrăzneața și ingenioasa renaștere a artei dramatice și scenice”- suna motivația înaltului juriu. Cu acest prilej, Pirandello i-a vorbit traducătorului român, calitate în care George Sbârcea se afla acasă la marele dramaturg al lumii, despre cei patru cavaleri ai Apocalipsei sociale, cei mai mari dușmani ai omului: Egoismul, Teama, Minciuna și Invidia! Care ne însoțesc tot timpul, în toată istoria lumii, ba chiar ne alcătuiesc agenda vieții! Când nu ne guvernează direct…
Și, chiar dacă nu sunteți de acord cu aceste… cuvinte libere, conform cărora ziaristica, gazetăria, ba chiar și jurnalismul atât de frumos mișcător din coadă, aparțin spiritualității, credeți-l vă rog pe cel mai prolific dintre ziariștii români, din întreaga noastră istorie a spiritualității, singurul geniu român mort în țara sa, Nicolae Iorga. Și nu vom polemiza pe seama morții sale, dar trebuie să amintim că incriminatul legionarism nu pare a fi ucigașul, știindu-se că legionarii își asumau public crimele, imediat după comiterea lor.
Pentru ziariști, Nicolae Iorga a lăsat drept moștenire un crez al său, conform căruia ziaristul trebuie să fie un spirit liber, bun observator, vioi, plin de iubire pentru meseria sa, să aibă argumente și sentimente clare, și Onoare! În sensul că informarea onestă a semenilor este o datorie morală de prim ordin! Mă tot crucesc în fața televizorului căutând și rareori găsind măcar un singur jurnalist, care să adune în prestația sa profesională măcar trei dintre calitățile pe care le reclama marele Nicole Iorga ca alcătuind Biblia meseriei!… Dar și în paginile de ziare, atâtea câte mai sunt, e greu de întâlnit un ziarist creionat de cel mai ilustru savant român! Ajuns azi destul de necunoscut, tot mai puțin evocat și invocat. Probabil tot din cauza unui cavaler al apocalipsei sociale. Invidia? Sigur că da!
Nu mai e nevoie de oameni culți, inteligenți, și, cu atât mai puțin, de docți și genii!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.