Cuvinte Libere. A FI ROMÂN E O VIRTUTE !

140
… Pe Defileul Jiului a căzut o bucată mare dintr-o stâncă,  pe parbrizul unei mașini. Omul de la volan a murit. Cu zile. În România. Fiindcă era român. Dumnezeu să-l odihnească! Alarmă mare, mai mult larmă. A unor guguștiuci, precum ministrul Transporturilor, Grindeanu-la-toate-priceputu’, care explică… logica accidentului. Logica era atunci, când, de două ori  pe an, cel puțin, se făcea inspecția stării pe defileu, de către picheri. Care băteau cu pasul, vedeau  și dislocau ceea ce se anunța a se desprinde, se făcea toaletarea vegetației spontane crescută și acoperind zonele  predispuse la  scurgeri de ape, căderi de pietre și pământ. După dispariția picherilor, din…necesitatea unor economii idioate cu salariile lor de mizerie, au apărut niște mașinării  costisitoare (cu mult mai costisitoare în sine, plus întreținerea și carburanții consumați, plus salariile manipulanților), care… tundeau din mers vegetația laterală benzii de asfalt. Dar lipsea ochiului omului care știa  că în urmă cu șase luni, aici stătea să miște un țanc de piatră.
… Deasupra Roșiei Montane se află Tăul Mare. Un fel de lac de acumulare vechi, din piatră și pământ, cu apa căruia se spăla zăcământul de aur  extras din zonă. Un urmaș al unuia dintre bătrânii care lucrau acolo povestea ardelenește, rar și greoi, că de când știe el periodic  se decolmata fundul lacului de nămol. Nu existau utilaje moderne, o luntre, vreo cinci-șase oameni, cu niște lopeți și găleți, cu cozi lungi-lungi, cât se poate de lungi, se… peria fundul  lacului, și nămolul scos era  dus cu luntrea la mal… Acum, la catastrofă ce nu a avut încă victime, din fericire, se constată că poarta ce ducea la vana de scurgere a prea-plinului nu se poate deschide, doar cu dinamită… Dar și dacă se ajungea la vană ( un robinet burtos cam cât un cazan de fiert țuica), era degeaba. Că de peste10 ani nimeni nu a mai umblat la el și desigur a ruginit la încheieturi…
… În timp ce unele gureșe televizoriste  încă plâng din cauza secetei, altele deja au pornit spre Pasul Tihuța și Transalpina. Să ne sperie cu iarna care nu a venit, dar deja blochează circulația, și dacă nu o blochează iarna, au ele grijă să pară ca da, nu se poate circula decât anevoie. Iar boala asta de a ține populația sub alertă și spaime este o preocupare supremă a televiziunilor. Desigur, pentru abaterea atenției de la starea generală foarte proastă a țării! Dar în timpul monarhiei, oricât de grea ar fi fost vreo iarnă, întotdeauna șoseaua București-Palatul Peleș a fost… drum negru! Adică deszăpezit. Fără utilaje hipercomplexe ca zi, pe care la fiecare început de iarnă primarii Capitalei le inspectează în parcarea lor specială, să vadă cât de frumos aliniate sunt. Unde și rămân că nici ele nu pornesc, din cauza… iernii, desigur. Dar atunci, picherii, niște oameni ai locului plătiți de primării, dotați cu roabe, lopeți, cazmale, nisip,  ieșeau pe drum la primul fulg de nea căzut. Și, meseria se transmitea ereditar din tată-n fiu, și-n nepot… În urma lor rămânea drum negru toată iarna. Dar, au fost desființați ca meserie, ca să facă loc utilajelor moderne, în urma cărora arar vezi drum negru. Spre bucuria televiziunilor de imbecilizat în masă.
… În 1857 România de-atunci/ Principatele Române, dădea ora exactă în producția mondială de țiței, cu 275 de tone, din care 80 la sută extrase în Buștenari, comuna Telega, din Prahova.
… România are rezerve de gaze naturale dovedite de 100 miliarde metri cubi. Cea mai mare parte a resurselor de gaze naturale ale României sunt situate în Transilvania, Moldova, Muntenia și Marea Neagră, cu aproximativ 75% din ele aflându-se în Transilvania, în special în județele Mureș și Sibiu. Cel mai mare câmp de gaze naturale din România se află la Deleni, descoperit în 1912 și se află între comuna Băgaciu și Județul Mureș cu rezerve dovedite de 85 miliarde metri cubi. Alte câmpuri de gaze naturale sunt cele de la Filitelnic (40 miliarde metri cubi), câmpul de la Roman-Secuieni (24 miliarde metri cubi), Voitinel (11,8 miliarde metri cubi), Ghercești (11 miliarde metri cubi) și Sărmășel (10 miliarde metri cubi), toate cu rezerve mai mari de 10 miliarde metri cubi. În prezent, România are a treia rezervă de gaze din Uniunea Europeană, imediat după Olanda și Marea Britanie. Nu am date despre producția Norvegiei, dar oricum, normal, nu ar trebui să ducem lipsă, sau să sărăcim populația cu prețurile europene.
… Dar vin mascații peste salariații filialei Gazprom din Timișoara, care au concesionat operațiuni de exploatare unei alte firme de-a vecinilor sârbi, să-i caute de ceva… scurgeri de informații către firma-mamă rusească privind resursele petroliere din zonă.
… Iar românii se sufocă sub scumpirile  gazelor, carburanților, energiei electrice. Dovedind că a fi român e  nu doar o meserie, ci o virtute! Care se poate traduce și așa: Să distrugi sistemul național de irigații, apoi să chemi popii să se roage ca să plouă- se cheamă că ești un popor deștept?

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *