Cum ajungi în Fundătura Ponorului, locul pitoresc din Munții Șureanu

1967

Ultimii 15 kilometri ai drumului spre Fundătura Ponorului pornesc din comuna Pui, o poartă de intrare în Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina. Parcul întins pe aproape 38.000 de hectare în masivul Şureanu este locul „fundăturii”, dar şi al faimoaselor cetăţi dacice din Munţii Orăştiei şi a unora dintre cele mai spectaculoase peşteri din România.

De la marginea satului Pui, turiştii care vor să vadă locul numit şi „Palma lui Dumnezeu” părăsesc Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani şi se îndreaptă spre Federi, un cătun de munte cu mai puţin de 300 de localnici, de unde drumul asfaltat se termină o dată cu semnalul de telefonie mobilă.

 

Drumul este mărginit de păduri şi stâncărie, versantul fiind scobit din loc în loc pentru extragerea pietrei. După câţiva kilometri de urcuş, în faţa turiştilor se întinde o fostă carieră de bauxită, distinsă prin culoarea roşiatică, iar dincolo de cariera cu o scurtă istorie industrială, drumul se îngustează definitiv, devenind din ce în ce mai puţin practicabil. Străbate câteva dealuri, ocupate de câte o casă veche, înconjurată de garduri din lemn şi de livezi de pruni. „Locului i se spune Scărişoara, iar cei câţiva săteni rămaşi aici se ocupă cu creşterea animalelor. Prin faţa caselor noastre trec din ce în ce mai mulţi turişti, interesaţi să ajungă la Fundătura Ponorului sau spre Peşterea Cioclovina şi Poiana Omului”, spune Ioana, o femeie care are în grijă o mică turmă de oi. Fundătura Ponorului, ţinutul despre care întreabă cei mai mulţi dintre turiştii rătăciţi prin Munţii Şureanu i se mai spune şi „palma lui Dumnezeu”, datorită frumuseţii sale şi a bucuriei pe care o simt cei care trăiesc în acest ţinut adaugă localnica.

 

De la Scărişoara, drumul spre fundătură continuă mai anevoios, trecând printr-un alt cătun de munte, Comarnic. Numele lui nu apare pe hărţi, dar casele sale pustii, ridicate pe coamele dealurilor, oferă privelişti pitoreşti. Un nou urcuş printr-o pădure de conifere marchează apropierea de Poiana Omului. Un drum secundar, marcat cu un indicator prin care turişti sunt înştiinţaţi trebuie să urmeze traseul pe jos coboară prin desişul pădurii spre Poiana Omului.

În fundătură

După aproape un kilometru de mers, în faţa călătorilor se înfăţişează un platou înconjurat de dealuri abrupte, cu un mic lac la poalele unuia dintre ele, o întindere netedă traversată de un pârâu, care se ondulează printre locurile de păşunat, stânele, căpiţele, dealurile şi casele celor câtorva localnici. La capătul luncii, izvorul coborât din munţi se pierde pe sub Dealul Pleşului, formând un mic lac, din care apa se strecoară prin crăpăturile versantului. „Singura grijă a noastră este să nu ne prindă noaptea pe drumuri sau prin pădure, căci umblă urşii pe aici”, povesteşte pădurarul locului, care cutreieră potecile călare pe un cal.

Fundătura Ponorului, aflată la o altitudine de 900 de metri, este străbătută de apele văii Ponorului, care în trecut era unită cu valea Ponorici formând o vale de dimensiuni mari care îşi revărsa apele în N-E depresiunii Haţeg, prin zona localităţii Fizeşti, informează administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.