Cronica Sentimentală.”PROFESORI”, „MISTERI”, „SELECȚIONERI”, ba chiar și un „ANTRENORUL SECOLULUI”! DAR UNDE-S ANTRENORII?

384
Năravul spurcat nu-mi dă pace. Deși promisesem, anul trecut, după adunarea  mai multor cronici într-o cărțulie, că am terminat-o cu fotbalul, iată-mă, revin, dar numai azi! În acele cronici, poate unele citite de prieteni și neprieteni, am ajuns la concluzia că prăbușirea fotbalului românesc la nivelul Maltei și Insulelor Feroe, dar sub Islanda, se datorează exclusiv valorii submediocre a jucătorilor de după „generația lui Hagi”! Atât a mai rămas din „Generația de aur”, rareori fiind pomenit și cumnatul său, Gică Popescu. Asta și pentru că luminații presei uită mereu că fără golul lui Dan Petrescu din meciul cu SUA de la Mondialul american din 1984 nu ar fi existat nicio „generație de aur”!
Revin azi, pentru o scurtă… erată. Corectura se referă al antrenori. Și se datorează nervilor iscați de niște unii selecționați la „noua națională” de către noul selecționer, Eduard ( anglizat Edward!) Iordănescu, care țin loc de fotbaliști, vorbind despre „Mister”, dar nu mister, taină, secret, ci domn, evident, pe englezește sunând în capul lor drept titlu de noblețe, ori calificativ înalt, doctor, Sir de pildă… Sigur, în Anglia, pe bună dreptate unii fotbaliști și „mister coach” au ajuns Lorzi- Sir Matt Busby, Sir Bobby Robson, Sir Stanley Rous (ca fost fotbalist și președinte al FIFA între 1961 și 1974), Sir Alex Ferguson și alții. Dar, la noi, care nu vom fi în vecii vecilor… Anglia, chiar dacă ne anglizăm galopant și iresponsabil, dar numai Limba, nu și calitățile creatoare, ar fi bine să ne reamintim cuvintele marelui fost fotbalist și apoi antrenor Titus Ozon, pe care mi le-a adresat direct. Adică: „La fotbal ești antrenor! Atât! Antrenor. Nu profesor, nu jurist, nu tehnician, nu inginer! Antrenor!” După care,  Petre Libardi, Dumnezeu să-l odihnească, prezent la discuție, mi-a zis  râzând, pe când era antrenor la Victoria Călan, unde l-a lansat pe Moga internațional la tineret: „Vezi, să nu mă faci tehnician, că eu sunt inginer”…
 Așadar, avem azi  în loc de antrenori – profesori, misteri, selecționeri; am avut și „antrenorul secolului”- pe tatăl selecționerului actual,  Puiu Iordănescu, mai mult general cu cașchetă… Care a stabilit primul record național la înfrângeri: în fața Albaniei, la ultimul EURO la care am participat, în 2016, în Franța. Când a trimis în teren abia în a doua repriză pe singurul fotbalist dintre jucătorii din lot, Lucian Sânmărtean, cu sarcina de a salva o calificare (deja compromisă în primele două meciuri) din grupă. După aceea ne-am obișnuit cu înfrângeri, grație unor Daum, Contra, Rădoi, mai mult selecționeri decât antrenori. Sigur, de la ce antrenori avem acum în ceea ce se cheamă statistic Liga 1, nu poți cere vreun antrenor la națională, în afară de cel mult Dan Petrescu, eventual. Dar și acesta are succes doar cu CFR, care trăiește în fruntea unui campionat slab doar prin unitatea grupului, care asigură oarece valoare colectivă,  nu prin valoarea componenților. Individual, echipierii feroviari chemați la lot de Iordănescu cel mic (încă, dar sigur va fi mai mare antrenor decât tatăl său!),  nu au adus  nicio strălucire cât au jucat în cele patru reprize cu Grecia și Israel, dar în fiecare meci doar în una s-a văzut oarece schimbare de atitudine. Ceea ce se întâmpla și în mandatul lui Contra- doar atât: mentalitate, ca dorință de a da ce poți. Cum însă, nici măcar alintatul becalian, diamantul său strălucitor, Octavian Popescu,  nu este încă un fotbalist în stare să decidă soarta unui meci și a  scorului, iar ceilalți sunt foști senatori de drept în mandatele selecționerilor anteriori, deci obișnuiți cu bătaia de la oricine, nu era de așteptat prea mult de la… Edward. Apropo de tânărul Popescu. Îmi amintește  de un mare domn al fotbalului nostru, pe vremea fostei  boeme echipe U Cluj, din… stagiul acesteia la Facultatea de Drept, când Tavi Popescu pleca definitiv din față de la Conti, în Wartburgul său nou, plin cu costume, spre Capitală… Pe-atunci fotbaliștii se îmbrăcau precum studenții, iar azi se îmbracă studenții ca fotbalistii… Și, tare-mi vine a crede că și din această răsturnare valorică se trage decăderea fotbalului, sportului. Încă un apropo la acest nou Tavi Popescu. Presiunea fanfaronului patriei asupra antrenorului Iordănescu actual privind prezența lui obligatorie din start și permanentă în echipa de bază  seamănă cu vechea practică de chemare la loturi a unor jucători doar pentru creșterea prețurilor lor de vânzare… Ceea ce este rețeta casei, mă rog, palatului, la Gigi Becali.
 Închei cu încă un apropo. Ajungerea lui Edi  ca selecționer a fost doar de fațadă. Ăsta e termenul pentru raidul federal pe la Hagi, Petrescu, Lucescu mare, Lucescu mic, Boloni- doar de fațadă, pentru că se știa că toți vor refuza, din declarațiile lor anterioare turneului federal. Iordănescu cel mic, fără mare trecut fotbalistic, dar mai priceput antrenor ca fost jucător, doar jucător, nu și fotbalist, va face, poate, din vreo patru-cinci jucători, dacă ar avea timp de antrenamente, măcar trei fotbaliști care să poată ridica o echipă a României peste nivelul balcanic, de acum vreo 50 de ani. Adică să nu mai fim ciuca bătăilor  pentru toate… așchiile din fosta Iugoslavie, inclusiv Macedonia de Nord, Bulgaria, Grecia, Albania, Turcia, Israel…
… Și mă apucă un dor nebun de antrenorul, profesorul, da!- chiar profesor de fotbal, Ion V. Ionescu, dragul Jackye, timișoreanul cel mai iubit în Hunedoara, despre care Nelu Socol, Doamne odihnește-l!, îmi spunea: „Îmi mâncă ficații, dar e mare antrenor!”

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.