Credinţă. Hunedorenii au căutat tămăduire la moaştele Sfântului Ierarh Nectarie

156

Sute de credincioşi s-au îmbulzit miercuri după amiază la Catedrala Episcopală din Deva pentru a atinge racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, cunoscut ca mare tămăduitor

moaste nectarie deva (120)

Curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, a fost plină miercuri seara cu credincioşii veniţi pentru a se închina în faţa raclei cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Făcătorul de minuni, care sunt păstrate la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. În cinstea evenimentului, în faţa catedralei a fost întins covorul roşu.

Întâmpinată de un sobor de preoţi

Un sobor de preoţi din Episcopia Devei şi Hunedoarei a întâmpinat racla cu sfintele moaşte, care potrivit obiceiului a fost purtată în procesiune în jurul bisericii. “Cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, la invitaţia preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, am venit pentru câteva zile cu o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, pentru a le purta în pelerinaj în această sfântă Episcopie”, a spus Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanu, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cel care va însoţi racla cu sfintele moaşte pe perioada procesiunii din judeţ.

S-au îmbulzit pentru sănătate

Odată cu sosirea raclei Sfântului Nectarie în faţa catedralei devene, oamenii s-au îmbulzit să o atingă pentru fi feriţi de boli, aşa cum se spune în popor. De la bebeluşi ţinuţi în braţe de părinţi şi până la bătrâni cocârjaţi de ani şi oameni ai străzii, toţi au vrut să se închine în faţa sfintelor moaşte. Mulţi dintre credincioşi au venit şi din alte zone ale ţării, special pentru acest eveniment. Perindarea credincioşilor prin faţa moaştelor Sfântului Nectarie s-a prelungit până târziu în noapte.

Patru zile în judeţ

Racla cu moaştele Sfântului Nectarie vor rămâne la Deva până în această după amiază, urmând ca diseară să ajungă la Mănăstirea Crişan, unde vor rămâne pe perioada sărbătoririi hramului bisericii de Izvorul Tămăduirii. Vineri, racla Moaştele Sfântului Nectarie va fi întâmpinată la biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” (Catedrala Eroilor) din Hunedoara, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de sâmbătă.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.