BOX/AMINTIRI ŞI O DORINŢĂ MARE/Juratoni: „Vreau să fiu cel mai bun din lume”

Invitat luni în platoul emisiunii SPORT PLUS de la HUNEDOARA TV cel mai titrat pugilist amator din România, deveanul Bogdan Juratoni (foto, 23 de ani) – vicecampion european în 2013, la Minsk, Belarus şi medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din 2011, Baku, Azerbaidjan la categoria 75 kilograme – şi-a amintit despre începuturile sale în sportul cu mănuşi.

RECUNOŞTINŢĂ. Săptămâna viitoare în şedinţa Consiliului Local Deva va fi propus spre a fi votat un prioect de hotărâre prin care să-i fie acordat lui Bogdan Juratoni titlul de “Cetăţean de Onoare” al Devei. “Mă simt onorat”, a spus Juratoni. Foto: HUNEDOARA TV

RECUNOŞTINŢĂ. Săptămâna viitoare în şedinţa Consiliului Local Deva va fi propus spre a fi votat un prioect de hotărâre prin care să-i fie acordat lui Bogdan Juratoni titlul de “Cetăţean de Onoare” al Devei. “Mă simt onorat”, a spus Juratoni. Foto: HUNEDOARA TV

Primi paşi în ring la Deva

Curios, primele două săli de box din Deva s-au închis la puţin timp după ce Bogdan Juratoni a început să le frecventeze. “Pe primul meu antrenor nici nu ştiu cum îl chema. Îmi aduc aminte că mi-a cerut să-i spun simplu, Piţi, nu maestre sau altfel. Am lucrat cu el o perioadă în sală la <<Auto>> (Colegiul Tehnic “Transilvania” n.r.), până într-o zi când cineva a pus lacăt pe uşă. Apoi, am continuat antrenamentele în altă sală situată undeva în zona <<Depozitelor>>, însă nu mult timp pentru că şi aceasta a fost închisă”, şi-a amintit pugilistul care mai apoi a fost legitimate la CS Dinamo Bucureşti.

Munca înobilează boxerul

Însă, nu boxul a fost primul sport ales de Juratoni. “Am practicat mai multe sporturi până să mă opresc la box. Am fost la fotbal, am făcut doi ani atletism, am practicat chiar şi taekwondo. Însă, am rămas la box pentru că mi-a plăcut cel mai mult”, a spus pugilistul care ştie ce calităţi trebuie să aibă un boxeor pentru a atinge marea performanţă. “Să fie serios şi să muncească. Dacă ai şi puţin talent e şi mai bine. Însă, munca este cea mai importantă”, crede Juratoni care nu face un secret din atuurile dar şi minusurile sale în ring. “La plusuri pot să trec pregătirea fizică şi loviturile la ficat iar la minusuri faptul că încasez mulţi pumni”, a dezvăluit pugilistul.

Visează cel mai sus

Juratoni a vorbit şi despre cel mai mare vis al său legat de box. “Vreau să câştig o medalia de aur la Jocurile Olimpice după care să cuceresc titlul mondial şi la profesionişti. Vreau să fiu cel mai bun din lume!”

Am fost făcut KO de două ori cu lovituri în bărbie. Nu este dureros, îţi pierzi echilibrul sau cazi din picioare. Şi eu am trimis câţiva adversari la podea iar satisfacţia a fost mare. Aşa e în box

Bogdan Juratoni, vicecampion european la box

Mihai Leu a avut o lovitură de stânga fantastică. Şi eu dau bine cu stânga, însă nu ca el

Bogdan Juratoni, vicecampion european la box

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara         ATENȚIE LA NEATENȚIE. O pensionară a fost lăsată fără o importantă sumă de bani         LA PETROȘANI. Un șofer beat a lovit două mașini         Parcul Corvin, simbolul neglijat al Hunedoarei