Bilanţ: Primarul din Sântămăria Orlea, în primul an de mandat

Dumitru Ioan Oprean a fost ales, în premieră, în fruntea frumoasei comune din Ţara Haţegului, în vara lui 2012santa primar

În iunie 2012 au fost organizate alegeri locale pe plan naţional. După validarea acestora, primarii, realeşi, în marea majoritate a cazurilor, sau cei aflaţi la primul mandat, şi-au „intrat în pită”, practic, la începutul lunii lui Cuptor a anului trecut.

Promisiuni respectate

Aşadar, de atunci au trecut 12 luni, iar vara lui 2013 este un moment propice pentru a se face un bilanţ la un an de mandat, mai ales în cazul primarilor aflaţi în prima lor legislatură. Un astfel de caz, de primar „debutant”, îl întâlnim şi în frumoasa comună hunedoreană Sântămăria Orlea, care este condusă, de un an, de Dumitru Ioan Oprean, care face un scurt bilanţ al întâiului său an din primul mandat petrecut în fruntea. „Aşa cum am promis în campania electorală de anul trecut, am demarat procedurile legate necesare pentru implementarea a două proiecte, ce beneficiază de finanţare prin fonduri europene nerambursabile, fiind vorba despre amenajarea unui teren de sport, cu gazon sintetic, în Sântămăria Orlea, precum şi reabilitarea căminului cultural din centrul de comună. La acest din urmă obiectiv a fost clarificatăşi situaţia sa juridică, fiind întăbulat pe Primărie, ca şi alte terenuri şi clădiri de utiliate publică, cum ar fi şcolile primare şi căminele culturale din satele aparţinătoare Ciopeia şi Sânpetru. Legat de căminele culturale, doresc să precizez că, de când am preluat mandatul, s-a reuşit finalizarea lucrărilor de reparaţii şi dotarea cu mobolier a aşezămintelor care funcţionează în satele aparţinătoare Sânpetru, Ciopeia, Bucium Orlea şi Balomir. De asemenea, a fost înlocuită reţeau de alimentare cu apă a şcolii din satul Subcetate, iar la unităţile de învăţământ din localităţile Sânpetru şi Ciopeia vechile uşi şi geamuri au fost schimbate cu altele noi, din tâmplărie PVC. În plus, în privinţa şcolilor, mai pot spune că s-au asigurat burse şcolare de merit pentru elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură, care nu au mai fost plătite de ani buni, iar pentru transportul profesorilor de la şi spre locul de muncă s-au asigurat fondurile necesare pentru achitarea contravalorii navetei”, a declarat Dumitru Ioan Oprean.

 Alte realizări

În Sântămăria Orlea s-au mai realizat, din vara trecutăşi până în prezent, şi alte investiţii, care privesc, de această dată, în general, reţeaua de infrastructură a localităţii. „La sediul primăriei s-au făcut lucrări de eficientizare energetică, acestea constând, în principal, în înlocuirea centralei termice şi a caloriferelor, care aveau o uzură foarte mare deja. De asemenea, a fost achiziţionat un tractor cu remorcăşi lamă, care ne va ajuta, cu siguranţă, foarte mult, în operaţiunile de deszăpezire, iernile fiind destul de bogate în ninsori în zona Ţării Haţegului. Totodată, au fost reamenajate drumurile de acces spre păşunile ce aparţin de satele Ciopeia şi Săcel, acestea fiind impracticabile până la respectiva operaţiune. Şi, nu în ultimul rând, vreau să amintesc că sunt în derulare lucrările la extindrea şi modernizarea reţelei de iluminat public”, a mai spus Dumitru Ioan Oprean

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu