Amfiteatrul și Forul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, restaurate pe fonduri UE

Consiliul Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva au finalizat documentația necesară accesării fondurileo de la Uniunea Europeană pentru un proiect de aproape cinci milioane de euro, care vizează restaurarea Amfiteatrului și a Forului din Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Consiliul Județean Hunedoara a preluat de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva documentația aferentă proiectului de restaurare a Amfiteatrului și Forului din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa. „Solicităm o finanțare de aproximativ 5,2 milioane de euro. Vom depune proiectul în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, pe Axa prioritară 5.1, privind conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, care va fi deschisă începând din 25 mai, până în 25 noiembrie”, a precizat Adrian David, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi refăcut și va putea găzdui până la 6.000 de spectatori. Pentru restaurarea arenei va fi folosită marmură de la exploatările din zonă, informau recent reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Toate materialele utilizate în refacerea amfiteatrului vor fi compatibile cu materialele din antichitatea romană, utilizate la edificarea acestui monument: mortar, sorturi diferite de roci, marmură. Și Forul din Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi restaurat. Liliana Ţolaş, managerul MCDR Deva, a precizat că lucrările de restaurare din Ulpia Traiana Sarmizegetusa vor fi finalizate în patru – cinci ani, iar numărul vizitatorilor va crește exponențial. Anual, peste 150.000 de oameni vizitează primul oraș construit de romani după invadarea Daciei.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost construită în vremea împăratului Traian,la poalele Retezatului, într-o zonă de importanţă strategică în care au avut loc de-a lungul secolelor mai multe bătălii sângeroase. Arheologii estimează că aici locuiau până la 30.000 de oameni. Printre cele mai spectaculoase construcţii din incinta oraşului antic se află amfiteatrul în tribunele căruia încăpeau peste 5.000 de oameni, susţin istoricii. Oraşul antic era străbătut de un drum imperial care venea de la Drobeta, iar în ruta sa intrau Tibiscum şi Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa (Turda), Napoca (Cluj) şi Porolissum (Moigrad), cel mai nordic punct al provinciei. Declinul Sarmizegetusei romane a avut loc la mijlocul secolului al treilea. Pe fondul atacurilor şi al lipsei soluţiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei şi funcţionarilor, care au fost urmaţi şi de proprietarii de pământ şi de sclavi. „Oraşul a continuat să supravieţuiască cu o populaţie împuţinată şi modestă, care trăia în palatele părăsite şi care, în caz de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreaţă rezistentă. Viaţa oraşului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor şi a popoarelor aduse de aceştia, informează reprezentanții secţiei muzeale a sitului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni