Cu drag pentru Deva de la Sibiu, vecinul vostru profesionist…

sanduSăptămâna trecută s-a întâmplat o chestie care pe de o parte m-a enervat, pe de alta mi-a plăcut. Miercuri, 26 martie, de la ora 19.00, la Teatrul de Artă era Pianul călător cu Horia Mihail, iar la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” cânta Nicu Alifantis. Mi-aş fi dorit să pot merge şi într-o parte şi în cealaltă, pentru că ambii artişti performează, în opinia mea, la vârf.

Să ştiţi că în ultima vreme Deva nu stă foarte rău la capitolul cultură. Centrul Cultural, teatrul, Uniunea Artiştilor Plastici, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, toţi încercăm cumva să recuperăm un public căruia ani de zile nu i s-a oferit mare lucru. Asta în condiţiile în care populaţia Devei scade şi cei mai bine pregătiţi tineri rămân, în majoritate, în oraşele mari. Sigur că nu putem rivaliza cu Sibiul, sigur că nu avem Cetatea Albei Iulia (sau Alba Iuliei, niciodată nu am fost sigur cum se spune corect; apropo, acolo s-au investit 70 de milioane de euro, iar municipalitatea nu a oprit lucrările, aşa cum s-a întâmplat în 2007 la Deva), dar încercăm să ţinem steagul sus cu evenimente de calitate. Care se vor înmulţi în următoarea perioadă.

Spre exemplu, chiar vineri, cei care s-au obişnuit să viziteze Sibiul la sfârşit de săptămână pot lua o pauză. Simbolic, Sibiul vine la Deva cu ce are mai bun – cu teatrul adică. Desigur că v-o amintitţi pe Ofelia Popii, actriţa despre care colega mea Monna Voinescu vă spunea că a fost felicitată, între alţii, de nimeni altul decât Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene. Ofelia Popii a fost, în toamnă, pe scena Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, unde a interpretat singură nu mai puţin de 8 roluri, în piesa Felii. Ofelia Popii, diavolul din spectaculoasa montare Faust a lui Silviu Purcărete, tot la Sibiu. Ofelia Popii va fi din nou la Deva vineri 4 aprilie, pentru că ne-am gândit că o comedie este potrivită cu starea de spirit de la început de primăvară – Îmi place cum miroşi. Scriu despre această piesă pentru că o piesă precum Felii a riscat, în noiembrie, să fie anulată tocmai la Deva, singurul oraş din România în care publicul s-a dovedit insuficient de interesat de performanţele teatrale de vârf din ţară. Mobilizarea exemplară a colegilor mei din presă a produs aproape un miracol – piesa s-a jucat, pentru că am reuşit să vindem un număr onorabil de bilete. Ce-i drept, cum se întâmplă de obicei, din sală au lipsit mulţi din cei care plâng de grija culturii devene…

Actorii sibieni vin din nou la Deva vineri. Spre a face piesa şi mai accesibilă publicului, în condiţiile în care totul se scumpeşte, am ieftinit biletul de la 30 la 25 de lei, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului local care, vă rog să mă credeţi, sprijină cultura de calitate la Deva. Pe 22 aprilie va veni Gheorghe Zamfir. Cred că veţi avea surprize plăcute şi la Serbările Devei. Iar la Opera Nights 2014, pe scenă va fi una dintre cele mai valoroase soprane pe care le are România – Leontina Văduva, care a cântat inclusiv alături de Placido Domingo şi Roberto Alagna, la Covent Garden

Dar până atunci, nu uitaţi de ziua de vineri.

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Cu drag pentru Deva de la Sibiu, vecinul vostru profesionist…

    1. Alex. Gruian

      Accept ca se poate introduce si o asemenea nuanta. Dar ce sa fac – ma ocup de ele si trebuie sa le promovez. Ori de cate ori am avut ocazia am scris si despre initiativele altora, asa cum colegi din presa au scris despre ale mele, atunci cand au meritat. De fapt, nu e chiar lauda – atat de greu merge totul, ca nu o data m-a tentat sa renunt si sa raman doar cu Opera Nights. Si va asigur ca nici acolo nu este usor, va pot spune ca am avut oferte mai tentante sa duc festivalul in alte localitati, mai potente financiar si mai repede orientate spre evenimentul major. Locuiesc in Deva si interesele mele sunt in Deva. Va astept printre spectatorii nostri, in caz ca nu sunteti.

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi         Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei         Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Pasagerii au trecut prin momente de spaimă         Accident grav pe DN 66 Călan – Haţeg, produs de un tânăr băut         Scene înfiorătoare în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara         Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși