ZIUA MONDIALĂ A APEI. Apa Prod, lecţii deschide despre rostul apei în trei municipii din judeţ

Expoziţie de fotografie, jocuri şi concursuri pentru copii. În acest mod, Apa Prod SA a sărbătorit Ziua Mondială a Apei în Deva, Brad şi Hunedoara.

Manifestarea a fost organizată de către Apa Prod SA Deva, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, care se sărbătoreşte în fiecare an, în data de 22 martie. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătoreşte din 1993.

Apa este un drept universal

„Pornind de la tema anului 2019 – „Apa este un drept universal” – ne-am propus organizarea unor acţiuni educative, diferite de anii precedenţi, care îi vizează atât pe copii, cât şi pe adulţi. Sub titlul Circuitul apei în oraşul tău, am organizat o expoziţie de fotografie care a cuprins toate obiectivele administrate de noi, de la captarea până la epurarea apei, specifice fiecărei localităţi. În municipiul Deva am prezentat fotografii de la staţia de captare din Râu Mare, Staţia de Tratare a Apei Sântămăria Orlea, Staţia de Epurare Deva. Bineînţeles, am pus acces şi pe problemele pe care le avem în ceea ce priveşte utilizarea incorectă a sistemului de canalizare. Am expus câteva fotografii cu ceea ce scot zilnic colegii noştri din canalizare. Ne-am dorit să tragem astfel un semnal de alarmă în ceea ce priveşte obiectele pe care oamenii le aruncă în canalizare, de la şerveţele umede, la moloz, ghidoane de bicicletă sau arcuri de canapea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Apa Prod SA, Andreea Morogan.

Canalizarea nu e coş de gunoi

Pentru copii, Apa Prod a pregătit o serie de lecţii deschise, concursuri de desene pe asfalt sau jocuri cu apă. La final, toţi copiii au fost premiaţi cu baloane, şepci şi puzzel-uri educative. „Le prezentăm tuturor celor interesaţi de unde vina apa. Mai exact, pentru municipiul Deva vine din Râul Mare, din Barajul Hațeg. O tratăm apoi în staţia de tratare de la Sântămăria Orlea. Avem staţia de epurare, laboratorul şi dispeceratul central. Bineînţeles, ne axăm şi pe Campania „Canalizarea nu e coş de gunoi”. Sperăm ca prin pozele pe care le-am afişat, oamenii să înţeleagă că nu e bine să aruncăm chiar totul în sistemul de canalizare”, a mai spus purtătorul de cuvânt al APA PROD SA, Andreea Morogan.

Hunedorenii, aşteptaţi în Parcul Tineretului

Luni, 25 martie 2019, reprezentanţii Apa Prod SA se vor afla în Parcul Tineretului din municipiul Hunedoara unde îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi să viziteze expoziţia de fotografie specifică municipiului de pe Cerna, dar avem şi jocuri pentru copii.
Pe lângă acţiunile educative, Apa Prod S.A. şi-a deschis porţile pentru toţi cei care şi-au dorit să viziteze obiectivele pe care le administrează şi care fac parte din sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare. Cei interesaţi au fost invitaţi să viziteze staţiile de tratare a apei din Sântămăria Orlea, Hunedoara şi Crișcior, staţiile de epurare din Deva, Sântuhalm şi Călan, laboratorul de apă potabilă din Deva şi Muzeul Apei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi         Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei         Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Pasagerii au trecut prin momente de spaimă         Accident grav pe DN 66 Călan – Haţeg, produs de un tânăr băut         Scene înfiorătoare în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara         Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși