Ziua istorică a Hunedoarei

278

Ziua de 18 octombrie a intrat în istoria Hunedoarei. Este data primei atestări documentare a familiei Huniazilor.

Din 18 octombrie 1409 datează cel mai vechi document despre familia Huniazilor, actul prin care regele Sigismund de Luxemburg a dăruit fosta posesiune regală numită Hvnyadvar (lat. possessionem nostram regalem Hwnyadwar) lui Voicu şi familiei sale. Este vorba de fraţii, Mogoş şi Radu, vărul lor Radu şi Ioan, fiul lui Voicu.

Potrivit muzeografilor de la Castelul Corvinilor, traducerea textului cuprins în actul de donaţie este următoarea:

„Noi Sigismund, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., marchiz de Brandenburg, vicar general al Sfântului Imperiu Roman şi guvernator al regatului Boemiei, dăm de ştire prin cele prezente tuturor celor cărora se cuvine, că noi, având în vedere fidelitatea şi serviciile fidele merituoase ale cavalerului nostru de curte Voicu, fiul lui Şerb, pe care le-a arătat şi demonstrat majestăţii noastre în locuri şi vremuri potrivite, dorind să stimulăm serviciile sale fidele, şi simţind gustul dulce al remunerării regale să servească şi mai fervent, posesiunea noastră regală numită Hunedoara, situată în comitatul Alba în părţile noastre transilvănene, împreună cu toate utilităţile sale, şi anume veniturile şi bunurile sale, cu terenurile arabile cultivate şi necultivate, cu pajişti, păşuni, păduri, crânguri, ape, heleşteie şi ape curgătoare şi, în general cu toate utilităţile ce aparţin de ea, între limitele sale adevărate şi vechi, împreună cu acordul consiliului prelaţilor şi baronilor, sub titlu de donaţie nouă şi cu toate drepturile ce ţin de noi, amintitului cavaler Voicu şi prin persoana sa fraţilor săi Magas şi Radol, respectiv lui Radol, fratelui dinspre tată, şi totodată fiului său Ioan şi tuturor moştenitorilor şi succesorilor săi dăm, donăm şi hărăzim pentru totdeauna şi irevocabil să le ţină şi să le stăpânească fără să lezeze drepturilor altora prin cuprinsul scrisorii de faţă, care după ce va fi readusă, o vom întocmi sub formă de privilegiu. Dat în Visegrad, în ziua serbării Sfântului evanghelist Luca, în anul Domnului 1409”.

De-a lungul timpului, au existat controverse cu privire la întinderea moșiilor cu care familia lui Ioan de Hunedoara a fost recompensată pentru serviciile aduse regelui. Cert este că Hunedoara, așezarea pe care avea să fie clădit Castelul Corvinilor, s-a numărat printre ele.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *