ZIARIŞTI PREMIAŢI. Nicolae Stanciu a devenit cetățean de onoare al Hunedoarei

Ziaristul Nicolae Stanciu a fost numit cetățean de onoare al municipiului Hunedoara, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în ședința Consiliului Local Hunedoara. Și fostului ziarist Victor Niță i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al Hunedoarei.

Nicolae Stanciu, editorialist la cotidianul Ziarul Hunedoreanului, a primit, marți, titlul de cetățean de onoare al Hunedoarei. Ceremonia de acordare a titlului a prefațat ședința Consiliului Local Hunedoara. Și fostul ziarist hunedorean Victor Niță a primit titlul de merit acordat de reprezentanții municipalității.

„M-am gândit, zic eu, bine când am hotărât să fac aceste două inițiative de proiect pentru doi ziariști de marcă ai municipiului, ai județului și, putem spune, și cu ramificații mari în presa centrală”, a declarat consilierul local Ion Bădin, inițiator al proiectului.

Nicolae Stanciu s-a declarat onorat de primirea acestui titlu. „Sunt produsul Hunedoarei, în sensul că aici mi-am început cariera, iar Hunedoara a fost pentru mine o stare de spirit și o școală, o a treia facultate. A veni aici și a întâlni hunedoreni era pentru mine un premiu, cel puțin la fel de mare ca și acesta, de cetățean de onoare. Sunt mândru că am fost contemporan și am trăit aici alături de niște oameni extraordinari, mult mai mulți care ar trebui să se afle acum în locul meu”, a declarat Nicolae Stanciu.

Stadionul Michael Klein și-a primit numele, în urma unei inițiative care i-a aparținut ziaristului Nicolae Stanciu, a relatat acesta. „La despărțirea de Michael Klein, când 25.000 de oameni l-au condus pe ultimul drum, a doua zi a apărut în Sportul Românesc propunerea ca stadionul din Hunedoara să primească numele Michael Klein, iar timp de șapte ani am solicitat ca eternizarea numelui de Michael Klein să se înfăptuiască”, a povestit Nicolae Stanciu.

Nicolae Stanciu a primit titlul de cetățean de onoare,  pentru  merite deosebite și activitate laborioasă desfășurată în media, de 50 de ani, se arată în hotărârea de Consiliu Local. „Consacrat ca ziarist sportiv, a fost beneficiarul șansei de a scrie dintr-un domeniu în plină expansiune în județul nostru, marile cluburi și numeroasele asociații sportive oferind cu generozitate ”materie primă” cronicarului, pe care îl salută astăzi. Implicat direct în aducerea Nadiei Comăneci la Deva, în 27 martie 1977, la inaugurarea Sălii Sporturilor, și mai apoi, la mutarea lotului național de gimnastică feminină și înființarea la Deva a Centrului Olimpic.  Ziaristul, care a debutat cu cronici de la meciurile echipei Jiul Petroșani, s-a consacrat și a atins apogeul profesional împreună și crescând deodată cu Corvinul Hunedoara, atașat de club, de echipă, de jucători, de Mircea Lucescu, de regretatul Mișa Klein, căruia i-a și dedicat o carte, ”Cronici sentimentale – KLEIN- căpitanul lui Lucescu”, se arată în expunerea de motive.

Fostul ziarist hunedorean Victor Niță a primit titlul de cetățean de onoare al Hunedoarei, alături de editorialistul Ziarului Hunedoreanului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Acțiuni ample de dezinfecție în Deva și Hunedoara         Scandal uriaș în Vulcan. Doi oameni au amenințat că se aruncă de pe bloc, „de foame”         Testări Covid 19 la spitalul municipal din Hunedoara. Spitalul s-a dotat cu un aparat Real Time – PCR         Îndrumări privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti         Coronavirus, situația la zi: 212 cazuri în județul Hunedoara         Al 21-lea deces al unui pacient cu boli grave și coronavirus, în județul Hunedoara         PETIŢIE ALDE. “Soluții sunt, trebuie doar ca Guvernul să și vrea!”         Dezinfecţia scărilor de bloc, la Deva         Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 8 aprilie 2020         Incendii violente în pădurile în județul Hunedoara         Conducere militară coordonată de medicul Constantin Vlase, la Spitalul Județean de Urgență din Deva.         174 de cazuri de coronavirus în județul Hunedoara         Covid 19. Numărul deceselor în județul Hunedoara a ajuns la 19         Conducere militară la Spitalul Județean de Urgență Deva         17 hunedoreni decedați în spitale, diagnosticați și cu coronavirus. Cel mai recent caz – un bărbat de 67 de ani         Medici și asistente de la Spitalul Județean Deva terorizați de o pacientă cu coronavirus: „Ne-a scuipat”         15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus         Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical         Coronavirus. Peste 4.400 de cazuri înregistrate în România         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 7 aprilie 2020