Violențe în centrul Devei. Bărbat atacat cu cuțitul sub privirile trecătorilor

4998

Un bărbat a fost înjunghiat în centrul Devei, sub privirile impasibile și chiar amuzate ale trecătorilor

Imaginile șocante cu bărbatul înjunghiat în stradă, în centrul Devei, au fost publicate pe rețelele sociale. Unii trecători au filmat scena agresiunii petrecută miercuri, chiar în fața Spitalului Județean de Urgență din Deva, însă nimeni nu a intervenit pentru a- despărți pe cei doi protagoniști – un bărbat de 48 de ani, care a fost înjunghiat în piept și autorul atacului cu cuțitul, în vârstă de 38 de ani.

Într-un clip publicat pe Internet la scurt timp după agresiunea din centrul Devei, se vede cum la un moment dat, agresorul scoate un cuțit dintr-un ghiozdan și îl fugărește pe celălalt pe trotuar apoi în mijlocul străzii, unde încercă să îl lovească, de mai multe ori, cu cuțitul. În acest timp, câțiva trecători se amuză de scena violentă și chiar îl încurajează pe agresor să își atace victima.

„Dar ce bine le aruncă aici, știi, la barbă”, se aud comentariile trecătorilor. „Dă-i dracu”, este un al comentariu care poate fi auzit în clip. „Mai dă-i, dă-i în spate. Hopa”, se aude un alt martor, în timp ce cei doi bărbați se lovesc reciproc.

Lucrurile scapă de sub control, în scurt timp. Imaginile video arată cum unul dintre ei, după ce a scos cuțitul, își fugărește victima îngrozită. „Are cuțit, bă, ești prost?”, spune alt martor, în timp ce bărbatul atacat strigă: „Chemați Poliția”. Chiar și după ce a fost localnicul a fost înjunghiat, unii dintre trecători continuă se se amuze.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, miercuri, Poliţia Deva a fost sesizată la 112, cu privire la faptul că, pe trotuarul din faţa Spitalului Judeţean din municipiul Deva, pe fondul un conflict spontan, un bărbat în vârstă de 38 de ani l-a înjunghiat cu un cuţit pe un alt bărbat în vârstă de 48 de ani. Victima a fost rănită în zona pieptului. Agresorul a fost reţinut de poliţişti şi a fost adus la audieri. „Atât victima cât şi agresorul sunt din municipiul Deva. În acest moment victima se află la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de tentativă de omor şi deranjarea ordinii şi liniştii publice”, a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *