Vieţi puse în pericol de un grup de hoţi de relee de pe magistralele CFR

rerwCinci tineri cu vârste între 17 ani şi 29 de ani, din localitatea Călan, sunt acuzaţi că au produs pagube de circa 1.200.000 de lei, în urma furturilor de relee.

Un grup de hoţi care acţiona pe magistralele de cale ferată din judeţul Hunedoara a fost identificat de poliţişti. Autorii sunt cinci tineri din Călan, iar prada acestora au fost componentele de semnalizare de pe calea ferată, de pe magistralele Zam – Şibot, Simeria – Petroşani şi Simeria – Hunedoara. „S-a stabilit că tinerii sunt prezumtivii autori ai mai multor  furturi de rele tip fişă de pe  magistralele de cale ferată. Prejudiciul cauzat se ridică la 1.200.000 lei (valoarea unui releu variind între 500 şi 700 de euro). O  parte dintre releele sustrase au fost valorificate ca fier vechi la o societate de colectare deşeurilor metalice din Călan”, a informat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Doi dintre membrii grupării au fost prinşi în flagrant în timp ce se deplasau cu un  autoturism în care transportau 53 de  relee sustrase de pe secţia 202, din zona Ciopeia – Subcetate. „Autoturismul folosit de suspecţi era condus de un tânăr de 29 de ani,  din oraşul Călan, cu privire la care s-a stabilit că avea permisul de conducere suspendat, maşina fiind sustrasă din Austria şi având numere de înmatriculare false”, a precizat Bogdan Niţu,

Cei doi hunedoreni au fost reţinuţi  de procurori, fiind acuzaţi de furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă. Ceilalţi învinuiţi vor fi anchetaţi în stare de libertate.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Vieţi puse în pericol de un grup de hoţi de relee de pe magistralele CFR

  1. Ion

    Politistii nu au nici un merit in prinderea acestor infractori. Ghinionul lor a fost ca au fost observati de un mecanic de tren care a anuntat prin statia radio ca sunt persoane suspecte ( avand imbracate veste de semnalizare !!! ) in zona unor dulapuri ce contineau acele relee de semnalizare. Politistii stiu doar sa-si asume meritele prinderii lor desi nu au fost capabili sa-i prinda pe infractori desi acestia puneau in pericol SIGURANTA CIRCULATIEI inca din primavara prin furturile de relee. Probabil politistii erau mai mult decat prieteni cu patronii firmelor ce achizitionau componentele din metale cu valare mare de la hoti. La politistii din Romania trebuie ca victima sa prinda sau cel putin sa indentifice si sa aduca probe despre hot pt. ca „vasnicul politist roman” sa se poata prezenta in fatza presei si sa-si asume meritele … Halal …

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

paisprezece + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei