(VIDEO) Viață de cioban în satul Urșici. Ce greutăți înfruntă oamenii

176

Satul Urșici se află la capătul unui drum forestier de 12 kilometri, care urcă abrupt prin pădure, pornind din valea râului Luncani, de la marginea satului Boșorod. Aflate la distanţe de 1- 2 kilometri una de alta, 15 case vechi, de lemn, ocupă câte o culme înconjurată de păşuni şi de întinderile de pădure.

Așezarea pastorală înființată pe Platoul Luncanilor (munții Șureanu), la 900 – 1.000 de metri altitudine, era însuflețită în trecut de aproape 50 de familii, însă în ultimii ani doar trei – patru gospodării au mai fost locuite permanent.

În Urșici, tradiția păstoritului a dăinuit din generație în generație, iar creșterea animalelor a rămas ocupația de bază a puținilor locuitori din satul de munte.

Barbu Bărbuț (64 de ani), unul dintre ciobanii din Urșici, are în grijă aproape 200 de oi, iar ajutoarele sale de nădejde sunt câțiva câini ciobănești. Fără ei, spune localnicul, turma sa ar fi fost adesea pusă în pericol.

Aninalele sălbatice carnivore s-au înmulțit în pădurile din împrejurimile satului, iar atacurile lor sunt tot mai frecvente odată cu lăsarea iernii.

 

 

„Lupii vin prin surprindere, uneori câte doi și chiar câte trei. Când câinii merg în fața turmei, cu omul, lupii au mai atacat prin spatele turmei și au luat oaia. O omoară și o trag după ei. Nu ca urșii, care pot să o ia în brațe să plece cu ea. Vara nu prea am avut de lucru cu lupii, dar acum au început să apară. Au făcut ravagii pe aici, uneori. Mie mi-au răpit o oaie, unui alt sătean i-au omorât un miel, altuia i-au rănit o oaie”, spune Barbu Bărbuț.

Nu numai lupii și urșii le-au creat probleme ciobanilor din zonă. Vara a fost secetoasă și a făcut ca dealurile să fie acoperite de uscăciune. Oamenii au dus oile sterpe la munte, până în Retezatul Mic, unde au găsit terenuri prielnice pentru pășunat. Transuhmanța a rămas o îndeletnicire obișnuită pentru ciobanii din zonă, care pe timpul verii duc oile de la deal spre pășunile alpine din munții Retezat, Șureanu, Țarcu și Cindrel.

„Avem și aici destul teren de pășunat, dar în vara asta a venit seceta puternică i s-a uscat totul. A trebuit să plec cu ele pe munte, prin păduri, pe unde a dat Dumnezeu. Este tot mai greu, pentru că s-au părăsit munții, s-au împădurit, s-au închis locurile pe unde treceam cu oile”, povestește ciobanul.

Drumul turmelor spre pășunile din munții Retezat durează o săptămână – două, iar adesea păstorii sunt nevoiți să doarmă sub cerul liber, în preajma animalelor. Odată cu venirea toamnei, oamenii se întorc mai aproape de casă. Pentru Barbu Bărbuț, munca de cioban, cu toate dificultățile ei, este un mod de viață, este meseria sa de când se știe și pe care, spune el, va continua să o facă cât îl vor ține puterile.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *