(VIDEO) Tradițiile pădurenilor. Nedeia din Lelese

Oamenii din Lelese au păstrat cu sfințenie tradițiile străvechi ale nedeilor de vară. Duminică, localnicii, fii satului și oaspeții lor s-au strâns în număr mare în Lelese la nedeia pădurenească.

Tradiţa nedeii din prima duminică după Rusalii are origini arhaice și adună laolaltă, pentru a se bucura de ea, întreaga comunitate. În Lelese, mulţi localnici se mândresc cu costumele populare înflorate, încărcate de simboluri, pe care le poartă cu fală în zilele de sărbătoare. Nedeile, care au loc în fiecare sat al comunei, oferă astfel de ocazii.

Slujba religioasă de sfinţire a ţarinii a precedat jocurile la care au fost invitaţi oamenii din Ţinutul Pădurenilor şi oaspeţii lor. „Este cea mai importantă sărbătoare a satului nostru și marchează începutul lucrărilor agricole în câmp. De aceea, noi o începem cu rugăciune și cu blestem pentru dăunători, iar totul se sfârșește cu un dans ritualic, brâul și jocul de doi, unde călcăm țarina bine în picioare ca să ne facem o apropiere pe tot anul”, spune Ciprian Achim, primarul comunei Lelese.

Localnicii și-au primit rudele şi prietenii veniţi în vizită, iar seara au sărbătorit-o la jocul duminical, din centrul satului, unde petrecerea durează până a doua zi dimineaţa. „O astfel de sărbătoare strânge laolată toți tinerii din satele pădurenești, care au ocazia să se întâlnească, să se împrietenească și până toamna sau iarna să se căsătorească”, spune etnologul Rusalin Ișfănoni, autor al monografiei comunei Lelese.

Comuna Lelese, aflată la circa 30 de kilometri de Hunedoara şi înconjurată de păduri vaste, a rămas renumită pentru tradiţiile localnicilor, păstrate cu străşnicie de secole şi pentru arta populară specifică Ţinutului Pădurenilor. În cele patru sate ale comunei Lelese (Runcu Mare, Lelese, Cerişor şi Sohodol) mai locuiesc 400 de oameni. Fiecare dintre ele a avut câte o şcoală, unele vechi de aproape 100 de ani.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului