(VIDEO) Stațiunea Râușor deschide sezonul turistic. Povestea zonei de agrement din Retezat

1213

Primele ninsori din această iarnă au aşternut un strat consistent de zăpadă în zona alpină a Retezatului, iar cabanierii din staţiunea Râuşor se pregătesc pentru deschiderea sezonului turistic, anunţată pentru sfârşitul acestei săptămâni.

O pârtie de schi amenajată în anii ´80 poate fi folosită în mica staţiune de la poalele vârfului Retezat. În ultimii ani autorităţile locale şi cabanierii au făcut demersuri pentru prelungirea vechii pârtii, înspre zonele protejate din masiv, însă nu au primit deocamdată avizele necesare de la Consiliul ştiinţific al Parcului Naţional Retezat – spune Flavius Dilertea, primarul comunei Râu de Mori.

Pârtiile nu sunt cea mai mare problemă a staţiunii. Localnicii aşteaptă finalizarea lucrărilor la reţeaua de reţeaua de apă şi canalizare şi reabilitarea drumului judeţean (686) spre zona de agrement. De asemenea, reţeaua de energie electrică este subdimensionată, astfel că penele de curent au loc frecvent în Râuşor.

Mica staţiune de la poalele vârfului Retezat are o poveste aparte, fiind singura în care a fost amenajată o pârtie de schi de pe teritoriul parcului naţional. Până la mijlocul anilor ´70, pădurile ocupau complet locul de pe valea Râuşorului, aflat în inima munţilor Retezat.

De-a lungul timpului, pe crestele înguste care mărginesc defileurile Retezatului oamenii nu şi-au putut clădi aşezări şi drumuri, nu au putut urca cu animalele, iar pădurile au fost lăsate să le ocupe în voie. Satele s-au întins doar până la intrarea în munţi, pe văile râurilor.

În cazul Râuşorului, cea mai apropiată localitate, cătunul Suseni din comuna Râu de Mori, se află la circa 15 kilometri. La capătul satului, Cetatea şi biserica medievală Colţ anunţă intrarea în sălbăticie.

În anii ´70, oamenii au ocupat locul de la poalele Vârfului Retezat. La Râuşor au fost ridicate atunci primele barăci destinate muncitorilor şi minerilor implicaţi în proiectul Amenajării hidroenergetice de pe Râul Mare – Retezat şi a uriaşului baraj Gura Apelor. Colonii muncitoreşti au fost înfiinţate şi în alte zone sălbatice ale masivului. După plecarea muncitorilor de la Râu Mare – Reteat, căminele fostei lor colonii au fost demolate, iar în anii ´80 a fost construit aici primul complex turistic – un motel destinat, în principal, angajaţilor Combinatului Siderurgic din Hunedoara.

Tot atunci, a fost înfiinţat şi Serviciul Salvamont Hunedoara, iar voluntarii care făceau parte din el au amenajat în Râuşor o pârtie, care acum măsoară circa 250 de metri, dar şi primul teleschi din Retezat.

Din anii ´90, primăria comunei Râu de Mori a început parcelarea terenurilor de la Râuşor şi vinderea lor celor care voiau să îşi construiască aici case de vacanţă şi pensiuni. Planurile autorităţilor locale din Râu de Mori vizau transformarea noii zone turistice într-un domeniu schiabil, cu nouă kilometri de pârtii de schi şi cu o diferenţă de nivel de 800 de metri, care ar fi coborât de la 2.000 de metri. În prezent, staţiunea este căutată de turişti în special iarna, când pârtiile de schi şi săniuş sunt acoperite cu zăpadă.

Comentarii FB

comentarii




One thought on “(VIDEO) Stațiunea Râușor deschide sezonul turistic. Povestea zonei de agrement din Retezat

  1. Nicolae

    Cablurile teleschiului au fost de la furnalele din Hunedoara iar motoarele de la OSM 2 🙂

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.