(VIDEO) Splendoarea iernii în Runcu Mare, unul dintre satele cele mai izolate din Ținutul Pădurenilor

Runcu Mare se dezvăluie oaspeţilor săi la capătul unui drum de 40 de kilometri care traversează văile strâmte ale Cernei, Govăjdiei şi Runcului.

De la ieşirea din Hunedoara, drumul spre Runcu Mare se strecoară aproape continuu printre versanţii abrupţi, acoperiţi cu păduri dese, din care ies ca nişte colţi vârfurile stâncilor inaccesibile. În unele locuri se văd însă rămăşiţele exploatărilor forestiere.

Furnalul din Govâjdia, vechi de peste două secole, se află la mijlocul dinstanţei dintre Hunedoara şi Runcu Mare. Din dreptul monumentului istoric, un drum forestier, de circa 20 de kilometri, porneşte prin pădure spre satul din Ţinutul Pădurenilor. Pe traseul mărginit de stânci şi de pârâul Runc, în trecut, urcau camioanele militare spre unitatea de rachete din Vadu Dobrii.

De la ieşirea din satul Runcu Mare, drumul spre Vadu Dobrii a rămas nefolosit în ultimii ani şi aproape a dispărut, înghiţit de pădure.

Cel mai atractiv loc pentru amatorii de fotografii este biserica de la intrarea în sat, ridicată pe coama unui deal la începutul secolulului XX. În Runcu Mare, mai sunt alte două biserici, semn că în trecut, când satul număra aproape 400 de locuitori, comunitatea se bucura de prosperitate.

Mai puţin de 100 de oameni locuiesc în satul de pe valea Runcului, însă iarna mulţi dintre ei îşi închid gospodăriile şi se mută în locuinţele din Hunedoara. Casele localnicilor sunt înşirate de-a lungul drumului de aproape cinci kilometri de la un capăt la ceălalalt al aşezării, asfaltat, însă unele dintre ele au rămas nelocuite de mulţi ani.

„Acest sat poate fi observat în adâncul unei văi înconjurate în ambele părţi de munţi foarte înalţi. Teritoriul său, aflat într-o vale umbroasă şi orientată spre sud, este foarte steril şi nepotrivit mai cu seamă pentru semănăturile de toamnă. Locuitorii îşi câştigă cele necesare pentru subzistenţa zilnică din munca la furnalele din interiorul posesiunii lor şi trăiesc, de asemenea, din vânzarea uneori a animalelor în târgurile Deva şi Hunedoara, aflate la douăzeci de mile distanţă. Pădurile sunt suficiente pe ambele loturi ale teritoriului, ele fiind însă rezervate mai ales pentru producerea cărbunilor de lemn pentru furnale. Păşunile din păduri şi munţi pentru hrănirea animalelor abundă, dar pe ele pasc mai ales caii de povară ai străinilor”, informa Conscripţia fiscală a Transilvaniei, din 1750, potrivit „Monografiei comunei Lelese”, realizată de Rusalin Işfănoni (2018).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!