Platoul Luncanilor, o regiune distinctă în Munţii Orăştiei, se întinde pe mai mult de 10.000 de hectare şi este ocupat în cea mai mare parte de păşuni, păduri şi fâneţe. Pe culmile sale, care ating 1.000 de metri altitudine au rămas câteva dintre cele mai arhaice sate din România. Aşezările vechi de secole mai au fiecare câteva zeci de locuitori, cei mai mulţi vârstnici, care se ocupă, în general, cu creşterea animalelor.
Cătunele Urşici, Cioclovina, Târsa, Prihodişte şi Alunu sunt risipite pe culmile munţilor, înconjurate de crânguri şi de stâni, cu case vechi clădite departe de drum, în mijlocul petecelorde terenuri agricole şi al livezilor. Curentul electric, reţeaua de apă şi asfaltul nu au ajuns încă în toate cătunele, dar localnicii se pot mândri cu frumuseţea locurilor în care au fost sortiţi să trăiască, în mijlocul a nenumărate vestigii ale aşezărilor dacice.
Doar localnicii din Târsa se pot bucura de drumuri asfaltate complet, în timp ce în restul satelor se află la capătul unor drumuri de pământ care urcă abrupt prin păduri, şi pe care noroaiele toamnei şi zăpada iernii le fac inaccesibile. Satul Luncani, aflat în vale, este centrul Platoului Luncanilor.
De aici pornesc cele mai multe drumuri spre aşezările izolate, unele folosite încă din vremea dacilor, potrivit istoricilor. Când primele zăpezi albesc custurile Retezatului, masivul aflat la 40 – 50 de kilometri distanţă, dar vizibil din satele Luncaniului şi luat ca reper de către localnici, oamenii încep pregătirile pentru iarnă.
