(VIDEO) Satele aproape pustii de pe valea Geoagiului

4561

Câțiva vârstnici mai țin în viață satele Mada și Stăuini (comuna Balșa). Ana, o bătrână de 92 de ani, a trăit toată viața în Mada și a văzut cum timpul a transformat așezarea cu peste 50 de gospodării animate de familii numeroase într-un loc aproape pustiu, populat de vârstnici, vizitat de turiștii curioși și animat pe timp de vară de cei care și-au cumpărat case aici, pentru a-și petrece uneori concediile într-o zonă rustică.

„Oamenii creșteau animale, arau, grăpau (n.r. afânau pământul) puneau sămânță, grâu sau cucuruz, iar toamna adunau recolta, dacă dădea Dumnezeu ceva roade. Dacă nu, rămâneau cu munca. Toată lumea muncea aici, din greu”, își amintește Ana.

Femeia, împreună cu fiica ei, și ea pensionară, au grijă de mica grădină din fața casei bătrânești, unde au cultivat zarzavaturi și cartofi. Vara a fost secetoasă, iar pârâul a secat. Doar fântâna le-a asigurat apa de care au avut nevoie pentru a supraviețui, însă zilele fără ploaie le-au îngrijorat pe cele două femei.

Drumul care trece prin fața gospodăriei Anei urcă abrupt spre un alt sat aproape pustiu. În Stăuini, un cătun vegheat de vârful Setras din Munții Metaliferi, mai locuiesc cinci bătrâni de 70 – 80 de ani, iar alte câteva case vechi, de cărămidă și chiripici, sunt întreținute de familiile care se întorc aici în timpul verii.

„M-am născut aici, în casa aceasta bătrânească ridicată de bunicul meu după Primul Război Mondial. Acum am revenit pentru a culege prunele și merele din livadă. Poate, cândva, în anii următori, vom recondiționa casa și vom face o pensiune aici. E un loc minunat”, spune Florin Cocoș.

Dincolo de Stăuini, drumul de pământ se afundă în pădure și devine aproape impracticabil cu mașina. La câțiva kilometri distanță, se înfățișează satele din jurul faimoaselor foste mine de aur de la Săcărâmb, care oferă călătorilor o panoramă spectaculoasă spre valea Mureșului.
Peste dealuri, alte câteva cătune aproape pustii împodobesc cu casele lor pustii culmile înconjurate de pădure. În Roșia, câţiva dintre foştii localnici se mai întorc uneori pentru a-şi vedea moşiile, iar liniștea locului mai este tulburată uneori de larma din jurul exploatărilor forestiere. Alte drumuri de munte se pierd la poalele stâncilor albe, în care apele au săpat chei spectaculoase. Pe versanți, spun localnicii, pot fi vîzute uneori turme de capre negre, însă urșii și mistreții își fac cel mai adesea simțită prezența din sălbăticiunile care stăpânesc ținutul.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *