(VIDEO) Germanii ajunși în „Palma lui Dumnezeu”, uluiți de ce au găsit în munții României

539

Călătorii care se îndreaptă spre Fundătura Ponorului, o așezare pitorească din Munții Șureanu, au de înfruntat un drum dificil, acoperit de piatră și pământ roșiatic – rămășiță a căii pe care camioanele încărcate cu minereu de bauxită coborau de la carierele din munți spre gara localității Pui din județul Hunedoara.

Drumul spre fundătură urcă din satul Federi (comuna Pui), strecurându-se pe lângă fosta carieră de bauxită părăsită în anii ´90 și apoi printre plaiurile pe care localnicii și-au înființat sălașe – așezări unde strâng fânul și păstoresc animalele pe timp de vară.

După o oră de mers din sat, un alt drum de căruțe se desprinde din drumul de piatră, afundându-se în pădure și coborând câteva sute de metri, până în locul pe care oamenii l-au numit „Palma lui Dumnezeu”, pentru a-i lăuda frumusețea.

Vara, în Fundătura Ponorului, mai pot fi văzuți câțiva oameni, având grijă de vite și de micile grădini din gospodăriile lor arhaice, risipite pe dealuri. În valea înconjurată de crestele stâncoase și de pădure, pârâul Ponor curge șerpuit peste întinderea netedă de iarbă, împodobită cu căpițe de fân.

Izvorul se pierde apoi sub un perete de stâncă, ieșind câțiva kilometri în vale, prin spectaculoasa deschidere a peșterii Șura Mare. Pornind din micul paradis pastoral, la circa o oră de mers prin sălbăticie, se dezvăluie cătunul Ponorici, într-o priveliște asemănătoare celei din Fundătura Ponorului, unde apele izvorului Ponorici coboară în adâncurile pământului, pentru a ieși apoi, formând o cascadă, prin gura Peșterii Cioclovina.

Fundăturii Ponorului i s-a dus vestea în toată lumea, iar localnicii povestesc că sunt vizitați adesea de turiști străini. Ingo Dorsten, împreună cu soția sa, Anetta și cei doi copii ai lor au călătorit din Germania pentru a vedea locul ascuns în Munții Șureanu.

Ingo, de profesie cercetător în domeniul schimbărilor climatice, a povestit că a făcut o pasiune pentru România, pe care a vizitat-o de cel puțin opt ori în ultimii ani. Prima dată, spune el, a venit în 1997, pentru a urca în Munții Făgăraș și în Munții Apuseni. De atunci, a luat la pas de mai multe ori ținuturile Carpaților și a explorat câteva din peșterile faimoase ale României

„Venim aici pentru că ne place natura și viața oamenilor din aceste locuri. Vrem să vedem cum trăiesc oamenii. Iar ceea ce putem vedea în aceste ținuturi din România este o artă a vieții pe care noi o aveam în Germania în urmă 60 – 70 de ani și, mai devreme, înainte de Al Doilea Război Mondial. Atunci găseam și acolo un mod de viață asemănător ca al fermierilor de aici. Dar schimbările în Germania s-au derulat foarte repede. Noi vrem să le arătăm copiilor cum pot trăi oamenii în aceste locuri și că sunt norocoși cu o astfel de viață. În niciun caz nu sunt lipsiți de noroc să trăiască astfel”, spune Ingo Dorsten.

Familia din Germania a explorat anul trecut Peștera Cioclovina, munții Bihorului și a ajuns până în Maramureș. „Peștera Cioclovina este un loc minunat, așa că am vrut să ne întoarcem aici și am căutat alte locuri frumoase din vecinătatea ei. Am văzut fotografiile din Fundătura Ponorului și am vrut să ajungem și aici”, povestește Anetta Dorsten, care lucrează ca profesoară.

Cei doi soți au remarcat schimbările prin care a trecut România în ultimii ani și cred că deși tărâmurile sălbatice s-au mai redus, localnicii acordă o mai mare atenție protejării mediului. „Drumurile sunt mai bune, iar românii au rămas la fel de ospitalieri și ne simțim în siguranță printre români. E uimitor cum s-au purtat cu noi oamenii pe care i-am întâlnit în călătoriile prin munți. Și am văzut, de la an la an, că se fac pași pentru ca natura să fie mai bine protejată. Am văzut mai multe boxe pe marginea unor râuri și drumuri, unde oamenii aruncă gunoiul, pentru a nu mai polua natura”, spune Anetta.

În ținutul de munte, creșterea animalelor a fost, de secole, principala activitate a localnicilor, iar iernile aspre și pământul mai puțin prielnic au făcut dificilă dezvoltarea agriculturii. În ciuda greutăților, Eleonora a reușit să își transforme petecul de pământ din curtea casei sale într-o grădină luxuriantă de legume și zarzavaturi, împodobită cu straturi de flori.

„Am pus fasole, cartofi, ceapă, morcovi, castraveți, pătrunjel, salată, sfeclă și dovlecei. Soțul a arat pământul, iar eu l-am lucrat. Am pus și salată pentru semințe. Recolta a fost bună anul acesta, deși a fost secetă. Totuși, aici a mai plouat, o dată la săptămână. Legumele ne ajung nouă și mai și vindem din ele, la piață, la Petroșani. Vindem și lapte și brânză, și cumpărăm ulei, zahăr, făină albă, drojdie, câte nu trebuie și aici”, povestește Eleonora.

Vara, femeia își îngrijește mica grădină și are grijă de cele câteva vite ale familiei. În casa bătrânească, un panou solar asigură necesarul de curent electric becurilor din locuință și din grajd și pentru încărcarea unui telefon. Apa este adusă de la un izvor, despre care Eleonora spune că în ultimul timp nu a mai venit atât de limpede ca în trecut.

Gherasim, un alt localnic, are și el în grijă câteva animale și spune că singurii care mai tulbură liniștea așezării sunt mistreții și, uneori, urșii aflați mai degrabă în căutarea fructelor decât a oilor sale.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *