Din toamna anului 2019 au loc lucrări de restaurare la Castelul Corvinilor, finanţate cu fonduri europene. Faţadele sale au fost acoperite de schele, iar sălile maiestuoase, podul, acoperişul, dar şi încăperi mai puţin cercetate şi chiar necunoscute au intrat în şantier.
După ce funinginea, igrasia şi praful care i-au acoperit zidurile vreme de mai multe decenii au fost înlăturate, iar pereţii săi au fost lăsaţi „să respire”, castelul medieval al Hunedoarei a căpătat o înfăţişare mai vie.
Lucrările la partea din spate a Castelului Corvinilor au fost finalizate, astfel că, în câteva zile, schelele de pe turnurile monumentului istoric vor fi coborâte, iar oaspeţii săi vor putea vedea noua înfăţişare, mai proaspătă, a Castelului Corvinilor.
La aproape doi ani de la începerea restaurării, lucrările au avansat, dar sunt încă departe de a fi finalizate. „În momentul de faţă se lucrează pe mai multe fronturi. Se lucrează atât la galeria suspendată care face legătura cu Turnul Nje Boisa, în Turnul Nje Boisa, la parterul Palatului Bethlen – în aşa numita casă a cuptoarelor, se lucrează în Turnul vechi de poartă, dar şi în Aripa Matia”, a precizat Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelului Corvinilor.
La etajul aripii nordice (Matia) a Castelului Corvinilor s-a păstrat de peste cinci secole o frescă unică şi extrem de valoroasă care redă legenda Huniazilor, indicând faptul că Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg. Este singura pictură de acest gen, cu caracter laic din spaţiul transilvănean, informează Muzeul Castelului Corvinilor. Picturile medievale din Aripa Matia, care cu trecerea timpului şi-au pierdut intensitatea coloritului şi au suferit degradări, vor fi puse în valoare pentru prima dată în ultimul secol.
„Intervenţia asupra frescelor va avea mai mulţi paşi. Într-o primă etapă se va interveni asupra mortarelor. Restaurarea presupune îndepărtarea mortarelor pe bază de ciment, montate în anii 50 – 60 şi înlocuirea acestora cu mortare pe bază de var, compatibile cu cele de epocă, după care se va trece la intervenţia propriu-zisă asupra stratului pictat. Mai precis, curăţarea de pulberi industriale şi curăţarea de alţi factori care au dus la estomparea culorii. Sperăm cu toţii într-un rezultat cât se poate de bun, astfel încât această frescă să fie cu adevărat pusă în valoare”, a declarat arheologul Sorin Tincu.
Până la finalizarea lucrărilor la frescă, vor fi amplasate ecrane digitale pe care turiştii vor putea vedea cum arătau picturile la începutul secolului trecut şi înainte de restaurare şi vor putea afla povestea redată de acestea.
Castelul Corvinilor este restaurat în cadrul unui proiect în valoare de cinci milioane de euro, finanţat de Uniunea Europeană.