(VIDEO) Fosta cale ferată Deva – Brad, șanse mici de a mai ajunge traseu turistic

187

Jumătate de secol a durat construcția celor aproape 40 de kilometri ai căii ferate care lega valea Mureșului de ținutul Zarandului, de pe valea Crișului Alb. În 1997, după zece ani de funcționare, tronsonul feroviar a fost dezafectat pe aproape 30 de kilometri, iar planurile autorităților locale de a-l repune în valoare, sub diverse forme, au eșuat.

Curtea Constituţională a României a decis că proiectul de lege pentru transmiterea terenurilor aferente căii ferate Deva – Brad în administrarea municipiului Brad şi a comunelor Şoimuş, Luncoiu de Jos, Vălişoara şi Băiţa, aflate pe traseul acesteia, este neconstituţional.

Mai mulți politicieni locali au reclamat decizia CCR, susținând că ea împiedică administrațiile locale să acceseze fonduri europene pentru transformarea vechiului traseu feroviar în unul turistic.

Prefectura județului Hunedoara a transmis un memoriu către Ministerul Transporturilor, în care a cerut soluții pentru ca terasamentul şi construcţiile fostei căi ferate să poată fi incluse în proiectele plănuite de administrațiile localităților traversate de aceasta.

Potrivit precizărilor din documentul trimis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, trecerea terenurilor aferente liniei feroviare Păuliș Lunca – Brad (dezafectată) din domeniul public al statului în domeniul public al localităților hunedorene Brad, Luncoiu de Jos, Șoimuș, Băița și Vălișoara va putea fi realizată după întocmirea unor documentații de către autoritățile din cele cinci localități care intenționează introducerea în circuitul turistic a căii ferate dezafectate”, a arătat Prefectura județului Hunedoara.

Administrațiile locale au nevoie de documentații cadastrale și evaluări ale terenurilor și clădirilor cuprinse în traseul fostei căi ferate, pentru care solicită trecerea din domeniul public al statului român și din concesiunea CFR în domeniul public al comunelor și orașului Brad.

Însă unele dintre clădirile și terenurile fostei căi ferate au fost închiriate de CFR. Demersurile birocratice vor întârzia astfel realizarea unor investiții ca pistele de biciclete și amenajarea unor trasee turistice anunțate de autoritățile din Hunedoara.

Lucrările la calea ferată Deva-Brad au demarat la sfârşitul anilor ’30, iar jumătate de secol mai târziu, la 12 decembrie 1987, tronsonul feroviar a fost inaugurat de Nicolae Ceauşescu, aflat în primul tren care a circulat vreodată pe întregul traseu de 36 de kilometri, pornind de la Brad spre Deva.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *