(VIDEO) Drum nou spre satul Alun din Ținutul Pădurenilor

1578

Un sector de circa doi kilometri de drum forestier (Valea Sohodolului), care pornește din intersecție cu Drumul Județean 687F Hunedoara – Lelese și se afundă în pădure, spre satul Alun, a intrat în șantier în a doua parte a anului 2021. Până în prezent, vechiul drum forestier a fost lărgit și acoperit cu piatră, dar lucrările vor continua și în anul 2022. Investiția este finanțată cu fonduri europene accesate de comuna Lelese.

Sectorul de drum care însoțește pârâul Peștișului, traversează pădurea și continuă cu „drumul de marmură” al satului Alun. În trecut, întregul traseu de circa 10 kilometri era folosit de camioanele care transportau marmură de la cariera din Alun spre Crăciuneasa, locul unde funcționa staţia finală a căii ferate miniere Hunedoara – Govăjdia.

Exploatarea a fost închisă la începutul anilor ´90, iar drumul nu a mai fost folosit și a devenit, cu timpul, aproape impracticabil. În anii ´60, drumul care coboară din Alun până la Crăciuneasa a fost pavat, la ieșirea din satul Alun, cu piatră şi marmură. Localnicii povestesc că autorităţile au renunţat la folosirea marmurei la drum, din cauza faptului că roţile camioanelor se uzau prea repede pe porţiunea pavată. La şase decenii de la construcţia „drumului de marmură”, fostul drum al camioanelor atrage atenţia turiştilor, însă a ajuns într-o stare precară.

Odată cu amenajarea drumului forestier Valea Sohodolului, turiștii pot ajunge din Hunedoara în satul Alun pe două rute.

Cel mai folosit traseu pornește din Hunedoara și traversează localitățile Teliucu Inferior, Ghelari, Ruda, Poienița Voinii, coborând apoi până la interesecția cu „drumul marmurei”. Al doilea traseu începe din Hunedoara, trece prin localitățile Teliucu Inferior și Govâjdia, iar de la intrarea în satul Lelese cotește dreapta, prin pădure, până la „drumul marmurei”. Satul Alun este unic prin biserica, drumul şi cele câteva zeci de gospodării, acum pustii, în construcţia cărora marmura adusă de la cariera din vecinătate a fost folosită din abundenţă. În prezent, așezarea din Ținutul Pădurenilor a rămas aproape pustie. Doi – trei localnici și cele două călugărițe de la schitul din sat, mai locuiesc aici.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *