(VIDEO) De ce s-au depopulat satele pădurenilor. Explicația – într-o decizie controversată a lui Ceaușescu

441

Ținutul Pădurenilor din județul Hunedoara se numără printre regiunile cele mai afectate de fenomenul depopulării și al migrației localnicilor. La începutul anilor ´70, peste 15.000 de oameni trăiau în cele peste 40 de sate de pădureni din Munții Poiana Ruscă, iar în prezent numărul localnicilor este mai mic de 5.000.

„Odată cu fiecare sat care moare, dispare o întreagă spiritualitate. Se duc rădăcinile puternice înfipte adânc în milenii, seacă izvoarele viguroase ale spiritului românesc, dispare postamentul zdravăn, temelia de monolit a culturii moderne româneşti, cultura populară, identitatea naţiei române”, spune Monica Duşan, muzeograf la Muzeului de Istorie Locală şi Etnografie Brad.

Puţinii localnici rămaşi în satele pădurenilor povestesc despre vremurile în care aşezările erau pline de viaţă, aveau sute de locuitori, terenurile din împrejurimile lor erau cultivate cu cereale, păşunile erau ocupate de animale, iar livezile ocupau pantele întinse ale dealurilor. Oamenii spun că lipsa investiţiilor în infrastructură, lipsa utilităţilor şi a locurilor de muncă şi migraţia localnicilor spre centrele industriale a dus la depopularea satelor. Unii au privit migrația spre orașe și depopulărea masivă a ținutului montan ca fiind fenomene naturale, însă politicile regimului comunist au fost contribuit cel mai brutal la dispariţia etapizată a multor aşezări rurale.

O analiză efectuată de cercetătorii Bibliotecii Congresului Statelor Unite ale Americii și publicată în 1991, sub titlul „România, un studiu de țară”, editat de Ronald D. Bachman, oferea, într-unul dintre capitole, explicaţii despre planurile liderilor comunişti pentru populaţia rurală a României.

În anii dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial, peste 15.000 de sate erau răspândite pe teritoriul României. După colectivizarea forțată dictată de regimul comunist în primii ani după război și după migrația masivă din anii ´60 a tinerilor din sate spre noile centre industriale ale României, la începutul anilor ´70, programul de sistematizare propus de regimul Ceaușescu avea să dea o nouă lovitură comunităților rurale.

„Aproximativ 550 de sate au fost selectate să primească banii şi materialele necesare pentru conversia lor în centre industriale. Programul a cerut investiţii în şcoli, clinici medicale, locuinţe noi şi industrie nouă. Satele urmau să fie structurate ca oraşe, cu construcţia de locuinţe concentrată în perimetrele specificate. Clădirile trebuiau să aibă cel puţin două etaje, iar loturile din jur erau limitate la 250 de metri. ”, informau autorii studiului de ţară.

În acelaşi timp, sistematizarea anunţată regimul comunist viza şi restul celor peste 13.000 de sate din România, unde planurile de modernizare prezentau mai multe obstacole.

„Satele cu puţine perspective de creştere au fost etichetate drept ”iraţionale” şi ”neviabile”. În anii ´70, aproximativ 3.000 de sate din această categorie erau vizate să fie deservite minim şi treptat eliminate, iar altele au fost programate pentru a fi dizolvate si relocate”, arătau autorii volumului.

Planurile de sistematizare au fost întocmite pentru aproape toate localităţile României, însă din cauza lipsei fondurilor implementarea lor a decurs lent. În 1988, numărul de sate pe care regimul Ceauşescu plănuia să le desfiinţeze a crescut de la 3.000 (propuse iniţial în 1974), la 7.000 – 8.000, arătau autorii lucrării. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, însă în deceniile următoare, cele mai multe dintre satele din România au continuat să se depopuleze, iar unele dintre ele au dispărut complet.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.