(VIDEO) Cum au eșuat marile investiții plănuite pentru salvarea Văii Jiului, după declinul mineritului

864

Peste 100.000 de oameni erau angajaţi în minerit, în Valea Jiului, înainte de 1990. Din cea mai industrializată regiune a României acelor timpuri erau extrase anual aproape 11 milioane de tone de cărbune. Mineritul a intrat însă într-un declin ireversibil, iar în ultimele patru decenii au fost închise, treptat, peste 20 de exploatări din zonă, împreună cu uzinele care le deserveau.

În anii ´90, în timp ce mii de familii de foști mineri disponibilizați părăseau Valea Jiului, politicienii le propuneau celor rămași să creadă în realizarea unor proiecte uriașe în turism, menite să revitalizeze orașele din bazinul minier.

Câteva dintre planurile autorităților de „salvare” a Văii Jiului i-au fascinat pe localnici, însă în final s-au dovedit doar amăgiri.

Transformarea minelor de cărbune închise în muzee a fost unul dintre proiectele fanteziste, fără rezultat.

Prima mină de cărbune din Valea Jiului închisă după 1990 a fost Dâlja, locul unde în 1997 au murit 19 oameni în urma unei explozii în subteran. La un an de la marea tragedie, exploatarea de la marginea Petroșaniului, înființată la mijlocul secolului al XIX-lea, își oprea definitiv activitatea. Carol Schreter, fostul director al minei, devenit primar al Petroșaniului după 1990, propunea transformarea vechilor sale clădiri în componente ale unui muzeu uriaș, integrat cartierului învecinat Colonie, din Petroşani, care acei ani fusese clasificat ca ansamblu istoric.

Autorităţile plănuiau ca oaspeţii zonei să poată fi cazaţi în câteva din clădirile de epocă, reamenajate, din cartier, şi apoi să poată trăi experienţa de a fi miner, intrând în galeriile fostei mine, cu lopata și târnăcopul. Proiectul a fost abandonat. „Mina Dâlja avea suficiente rezerve de cărbune, pentru a-și continua activitatea. Nu a devenit nici muzeu, iar clădirile istorice ale sale au fost demolate. Cartierul din vecinătatea ei a rămas la fel de sărac”, spune, nostalgic, un fost angajat al minei, până în 1998.

În 2006, a fost închisă definitiv și mina din Aninoasa, înfiinţată în jurul anului 1880. Din nou, autorităţile locale au propus transformarea exploatării într-un muzeu, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Mina Petrila, înființată în 1859 și închisă în anul 2015, a fost, la rândul ei, propusă pentru a fi transformată în muzeu. Cele mai multe dintre construcţiile sale au fost demolate, însă cinci dintre clădirile sale, care ocupă o suprafață de 16 hectare, au fost incluse în Ansamblul Istoric Mina Petrila, în speranța refolosirii lor în scop turistic.

La sfârşitul anilor ´90, construcţia unei şosele prin munţi, care să lege Valea Jiului de sudul României, era prezentată de politicieni ca una dintre soluţiile pentru problemele economice ale comunităţilor din Valea Jiului.

Localnicii au fost invitați să semneze pentru realizarea investiției. Construcția noii șosele (DN 66A), de peste 80 de kilometri, între oraşele Uricani şi Băile Herculane, ar fi scos din izolare, potrivit autorităţilor, oraşele miniere, şi ar fi adus locuri de muncă şi investiții în turism.

În 2011, la un deceniu de la începerea construcției, au fost realizați 20 de kilometri de șosea, între Uricani şi Câmpuşel, până la poalele Retezatui Mic.

Proiectul a fost blocat, după ce mai multe organizații ecologiste au reclamat că șoseaua din munți va afecta habitatele din ţinutul sălbatic de la poalele Retezatului şi din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, pe care le va traversa. De peste un deceniu, DN 66A a rămas blocat în sălbăticie, la limita judeţelor Hunedoara şi Gorj.

La începutul anului 2011, a fost inaugurată prima investiţie publică importantă în domeniul turismului, din Valea Jiului, telegondola construită în Pasul Vulcan, cu 33 de milioane de lei, din fonduri alocate de Ministerul Turismului.

Atunci, autorităţile anunţau că zona de agrement, unde o șosea este folosită iarna ca pârtie de schi, urma să devină o staţiune atractivă, legată prin alte telegondole de stațiunea învecinată Straja. Instalaţiile de transport nu au mai fost construite pe sectorul dintre cele două zone turistice, iar Pasul Vâlcan a ajuns cunoscut ca stațiunea cu o telegondolă care nu duce nicăieri.

În staţiunea Parâng, de la marginea Petroşaniului, planurile cu privire la turism erau şi mai mari. La sfârşitul anilor 2000 a demarat proiectul „Schi în România”, cu o valoare de circa 70 de milioane de euro, prin care Guvernul României urma să finanţaze dezvoltarea zonei de agrement din masivul Parâng.

Domeniul schiabil din Parâng urma să se extindă pe o suprafaţă de 150 hectare şi să aibă 17 pârtii (12 pârtii noi), iar între Petroşani şi staţiunea montană învecinată, Straja, să fie amenajată o telegondolă.

Guvernul a oprit finanţările alocate investiţiilor din Parâng în 2012, iar în stațiune au fost construite în ultimii zece ani, din fonduri publice, doar un telescaun și 4,5 kilometri de drum județean.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *