(VIDEO) Clădirea Gării Devei a intrat în șantier

În timp ce lucrările la calea ferată şi la peroanele gării Devei se apropie de final, abia de câteva zile a început reabilitarea clădirii de călători. Mai multe spaţii din interiorul gării au devenit inaccesibile  de la deschiderea şantierului, însă casele de bilete sunt deschise.

Clădirea principală a Gării Deva a fost finalizată în anul 1985. A fost construită din beton armat, având regimul de înălţime format din parter, etaj unu şi parţial etaj doi.

Printre problemele semnalate în starea actuală a construcţiei sunt: mucegai pe faţade, umiditate în interior, tencuielile sunt degradate, trotuarele sunt deteriorate, tâmplăria e învechită, pardoselile şi finisajele pereţilor şi plafoanelor sunt deteriorate, învelitoarea terasei este degradată la fel şi instalaţiile din clădire. „Beneficiarul a dorit o refuncţionalizare radicală a spaţiilor. Se propune reamenajarea pentru călători a parterului şi etajului 1, recompartimentarea etajului 2 şi realizarea unui etaj 3 parţial unde se va amenaja un spaţiu expoziţional. La parter şi la etajul 1 se vor amenaja săli de aşteptare, grupuri sanitare, spaţii comerciale şi birouri de informaţii şi bilete, iar separat de holul principal se va crea o zonă de birouri cu accese individuale. Pentru accesul la etajele 2 şi 3, unde se vor amenaja spaţiile pentru diverse activităţi culturale, întruniri, expoziţii, se va monta un lift în exteriorul clădirii, un lift panoramic, din sticlă, cu vedere spre cetate”, se arată în proiectul tehnic.

În afara clădirii de călători, perimetrul staţiei CFR Deva a trecut prin mari transformări. Au fost finalizate lucrările la peroanele intermediare, în lungime de până la 340 de metri, şi la noile linii ferate. Copertinele de pe structura metalică a acestora nu au fost însă montate şi nici gardurile şi balustradele nu au fost încă amenajate.

Legătura dintre peroane va fi realizată printr-o pasarelă metalică, amenajată în toamna anului 2020, dar care încă nu poate fi folosită. Lucrările proiectate în staţia CFR Deva prevăd reconstrucţia peroanelor, dotarea lor cu copertine metalice, reabilitarea clădirii de călători veche din 1985, construcţia unei staţii de pompare a apei uzate şi pluviale, construcţia unei clădiri de mentenanţă, a unei rampe militare, a unui pod cântar pentru vagoane şi a trei pasarele pietonale.

Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare în perimetrul staţiei CFR Deva au loc în cadrul proiectului de modernizare a sectorului de cale ferată Simeria – Gurasada, în lungime de 40,8 kilometri.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului