VIAȚA PĂDURII. Tăieri la ras şi cărăbuşi de mai

În timp ce suntem bombardaţi, zilnic, cu păduri dispărute de la o zi la alta în munţii României, pădurarii susţin că, în unele cazuri, este nevoie să se taie la ras. Când, de ce şi în cât timp se regenerează o porţiune de pădure tăiată la ras a povestit Nicolae Oproiu, şeful Ocolului Silvic Grădiştea.

 

“Unde avem fag în amestec cu molid sau exclusiv molid se practică o tăiere la ras. Ăsta e modul de regenerare. Se taie arborii şi se vine şi plantează după maxim doi ani. Este un interval destul de bine de ţinut, pentru că în primul an s-ar putea să apară dăunătorii de la arborii mari şi să destabilizeze puieţii proaspăt plantaţi”, a declarat, pentru ZHD, Nicolae Oproiu.

În cât timp îşi revine o astfel de pădure?

„Durează o perioadă de şase-şapte ani, până când se instalează starea de masiv. Starea de masiv e acea stare în care percepem foarte bine puieţii, ne oferă confortul ăla şi siguranţa că este împădurit, are undeva la 1 m – 1,20 m. Şi arborii tineri de acolo se susţin reciproc. Practic, de atunci încolo, pădurea va fi independentă”, mai spune şeful Ocolului Silvic Grădişte.

Totodată, la momentul plantării, se stabilesc nişte suprafeţe de control, de câte 100 de metri la fiecare hectar, lucru necesar pentru a se afla dacă procesul de regenerare merge cum trebuie.

„În momentul în care se plantează, se instalează nişte suprafeţe de control, de câte 100 de metri fiecare la hectar. Am plantat 45 de arbori. Toamna, după trecerea unui sezon de plantaţie, venim şi vedem că din 45 au rămas 43. Şi atunci e ok, e în regulă, e acceptabil. Dar dacă în loc de 45 găsim numai 35, atunci ştim că trebuie făcute completări”, explică Nicolae Oproiu.

Câţi ani are un puiet care se plantează în pădure? „Sămânţa se pune în solar, un an de zile stau în solar şi ajung la dimensiunile de aproximativ 10 cm. După aceea se repică, ăsta este procedeul şi se mai stă încă doi ani în pepinieră. În aceşti doi ani se fortifică, se obiţnuiesc cu condiţiile de mediu, care sunt cât mai apropiate de şantierele de împădurire unde vor ajunge puieţii respectivi”, menţionează Oproiu.

Şeful Ocolului Silvic Grădişte mai precizează că trebuie să fie atenţi şi la dăunători. Spre exemplu, o întreagă pepinieră a fost compromisă şi a trebuit mutată, din cauza „inofensivului” cărăbuş de mai.

„Am mutat pepiniera, este o soluţie de avarie, pentru că în pepiniera consacrată, mult mai mare pe care o avem undeva în aval, am avut un atac de melolonta, îl cunoaştem drept cărăbuşul de mai. Aceşti cărăbuşi de mai par drăguţi, inofensivi. Ca individ matur, nu are treabă cu puieţii, ci doar roade ceva frunze de fag. Dar ulterior vine, depune oulă, apar larvele, care timp de 4-5 ani se dezvoltă în pămnt şi consumă rădăcinile puieţilor. În pepinieră vom reveni după ce vom steriliza, facem în fiecare an analize şi vedem în ce stadiu sunt larvele. Acum mai trebuie să aşteptăm cel puţin trei ani, avem acolo larve de vârsta a treia şi a patra”, mai spune Nicolae Oproiu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat