Vânători de comori dacice judecați la Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul monedelor antice de patru milioane de euro

Cei patru inculpați în dosarul traficului de tezaure dacice, sustrase în perioada 1998 – 2009 din zona Sarmizegetusei Regia, au ajuns în fața instanței Curții de Apel Alba Iulia. Magistrații au judecat, joi, apelurile declarate hunedorenii condamnați la pedepse de până la șapte ani de închisoare. „Au fost administrate probe în cauză, iar instanța a decis acordarea unui nou termen de judecată, pe 26 mai”, a precizat Cosmin Muntean, reprezentantul Curții de Apel Alba Iulia.

În luna mai a anului trecut, magistraţii Tribunalului Hunedoara i-au condamnat pe Liviu Darius Baci şi Mircea Mihăilă la câte şapte ani şi patru luni de închisoare, în dosarul de spălare de bani. Florin Sebastian Zvîncă a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Romică Hîndorean a primit o condamnare de şase ani şi patru luni. Liviu Darius Baci şi Mircea Mihăilă au fost obligați să restituie statului român un tezaur de 3.572 monede Lysimach şi Pharnakes, din aur sau să plătească 3.771.950 euro. De asemenea, cei doi au mai fost obligați, în prima instanță să achite suma de 22.600 euro, reprezentând valoarea compensaţiei echitabile plătită de Ministerul Culturii pentru recuperarea unui număr de 28 monede Lysimach, din aur. Statul Român a recuperat de 28 monede Lysimach, din aur, un tezaur alcătuit din 35 denari romani din argint şi o tetradrahmă, precum şi tezaurul alcătuit dintr-un colier cu pandantive şi doi cercei, din aur.

Potrivit procurorilor, în perioada 1998 – 2009, cei patru au desfăşurat activităţi sistematice de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure arheologice, pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Cel mai valoros tezaur, în valoare de 3.794.550 euro, a fost alcătuit din 3600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander, care reprezentau 30 de kilograme de aur. Comoara a fost descoperită în august 1998, în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul Şesu Căprăreţei. Un alt tezaur traficat de cei patru, potrivit procurorilor, a fost estimat la 100.000 euro, fiind alcătuit dintr-un colier cu pandantive şi doi cercei din aur. Acesta a fost sustras în perioada 2002 – 2003 din situl cetăţii dacice de la Căpâlna, judeţul Alba. Colierul şi pandantivele au fost recuperate şi depuse în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Cei patru au mai fost acuzaţi şi de traficarea unui tezaur de 35 de denari romani din argint şi o tetradrahmă, descoperite în anul 2000 din punctul arheologic Dâncu Mare. Bunurile au fost recuperate şi se află la muzeul din Alba Iulia.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2