Vacile din Lupeni fac ravagii pe străzi

O tânără susţine că o cireadă de vaci care se plimbă nestingherită pe străzile municipiului din Valea Jiului a distrus maşina în care se afla. Zeci de localnici au reclamat în ultimele luni problemele cauzate de „vacile maidaneze”.

„Pe o stradă din centrul Lupeniului, au ieşit în faţa noastră, dintre maşinile parcate, vestitele vaci care se plimbă pe unde vor ele. Pentru vacile acestea care pun în pericol vieţile oameniilor nu mai luaţi măsuri? Aseară puteam muri şi eu şi fratele meu cand o vacă a venit spre noi cu coarnele în parbriz şi a deteriorat jumătate de maşina. Dacă ne trezeam cu ea peste noi în maşină. Asta aşteptaţi? Nouă cine ne plăteşte pagubele acum?”, a fost reclamaţia pe care Gabriela, o tânără din Lupeni, a adresat-o primăriei.

Aceasta a publicat câteva imagini cu cireada de vaci de pe stradă şi cu maşina avariată. Nu a depus însă plângere la Poliţie, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

„Au fost făcute mai multe informări către autorităţile locale din Lupeni, pentru a lua măsuri conform competenţelor stabilite prin lege, iar posesorii acestor animale au fost amendaţi, pentru că au lăsat nesupravegheate animalele, pe carosabil”, a informat Bogdan Niu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României