Vaccinuri împotriva Covid 19, distruse la Petroșani

Cele zece flacoane de vaccin împotriva Covid 19, livrate de duminică la centrul de vaccinare din municipiul Petroşani, pentru a fi folosite începând de luni, au fost distruse, după ce o asistentă comunitară nu le-a păstrat la temperatura corespunzătoare, a precizat Sebastian Mezei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.

În locul lor au fost aduse, luni, alte doze, prin intermediul DSP Huendoara, iar vaccinarea s-a făcut cu întârziere.

„Este vorba de flacoane care conţineau în total 60 de doze de vaccin, alocate pentru ziua de luni centrului din Petroşani. Din păcate, cu o zi în urmă, asistenta comunitară nu a respectat metodologia şi lanţul de frig pentru aceste vaccinuri. Ele trebuiau ţinute la o temperatură de 2 – 8 grade Celsius, timp de 120 de ore după degivrare, însă ea le-a introdus într-un congelator, unde au stat la minus 19 grade Celsius”, a declarat şeful DSP Hunedoara.

Astfel vaccinurile nu au mai putut fi utilizate, iar oamenii care s-au programat la vaccinare în centrul din Petroşani au fost nevoiţi să aştepte până la sosirea altei tranşe de vaccin. Procesul de imunizare din Petroşani a început cu o întârziere de câteva ore, a informat DSP Hunedoara.

Asistenta comunitară, angajată de primărie, dar plătită de Ministerul Sănătăţii, a fost exclusă de la centrul de vaccinare şi nu va mai lucra în niciun astfel de centru.

Comentarii FB

comentarii




2 thoughts on “Vaccinuri împotriva Covid 19, distruse la Petroșani

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Do NOT follow this link or you will be banned from the site!