Un prim pas spre meseria visată la aeroportul internaţional sibiu

Aeroportul Internaţional Sibiu s-a alăturat proiectului „Asta Vreau Eu” lansat în judeţul Sibiu şi derulat de Şcoala Gimnazială Slimnic, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu şi al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu. Această iniţiativă vine în întâmpinarea preocupărilor şi dorinţelor tinerilor de a practica meseria dorită, oferindu-le oportunitatea de a trăi experienţa unei activităţi profesionale, care să le dezvolte perspectivele de viitor.
Astfel, în data de 20 noiembrie 2017, echipa aeroportului din Sibiu a întâmpinat cele trei eleve din cadrul Şcolii Gimnaziale din Slimnic, care şi-au exprimat interesul de a observa şi de a afla mai multe detalii despre activitatea specifică din cadrul unui aeroport.
Pentru a înţelege mai bine activitatea aeroportuară, elevele au fost însoţite într-un tur al aeroportului, în scopul familiarizării cu practicarea unei meserii din domeniul aeroportuar. Pentru început, acestea au intrat pe rând în contact direct cu colegii din cadrul diverselor compartimente din zona administrativă.
În continuare, tinerele eleve au avut ocazia de a simula formalităţile ce sunt parcurse de oricare pasager care pleacă cu avionul de la Aeroportul Internaţional Sibiu. Astfel, au efectuat formalităţile specifice de check-in şi au trecut prin controlul de securitate, intrând în zona unde se desfăşoară operaţiunile aeriene şi cele specifice de handling. Colegii din cadrul departamentelor responsabile cu coordonarea operaţiunilor aeriene le-au prezentat în detaliu toate etapele ce sunt necesare a fi parcurse, începând de la pregătirea pistei pentru aterizare, dirijarea aeronavei la sol şi parcarea acesteia, şi până la momentul debarcării şi îmbarcării pasagerilor. La finalul turului, tinerele entuziasmate au avut ocazia de a fi de faţă la aterizarea şi decolarea a două aeronave, momentul completând astfel experienţa unică trăită în aeroport.
„Această zi a fost interesantă. Nu credeam că îmi va plăcea atât de mult. Din păcate, a trecut foarte repede. Aş mai veni de 1.000 de ori să revăd totul. A fost GENIAL!!!”, au mărturisit Paula şi Natalia, două dintre elevele participante la această acţiune.
„Este o experienţă nouă şi frumoasă. Totul este mult mai complex şi foarte organizat, în comparaţie cu ceea ce se vede din exterior. A fost o experienţă minunată, iar pe viitor o să iau în calcul opţiunea de a lucra la un aeroport.”, a declarat vizibil impresionată Cristina.
Aeroportul Internaţional Sibiu, alături de Consiliul Judeţean Sibiu, susţine derularea şi implicarea în proiecte care au ca rol stimularea participării active a tinerilor la activităţi variate, deosebit de benefice procesului de dezvoltare profesională a tinerilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție         Accident spectaculos produs de șoferul unui BMW. Un sat întreg a fost lăsat în beznă         Exponatul lunii februarie 2020: un aparat de fotografiat cu burduf         Dezastru în pădurile din Valea Jiului         Explicaţiile psihologului: Cum învingem singurătatea de Ziua Îndrăgostiților?         Cum poate fi dezvoltată Valea Jiului. Întâlnire cu experți internaționali, la Petrila         IULIU WINKLER: “UE are nevoie de un buget solid, fără tăierea finanțărilor Politicii de coeziune și PAC”         JUDEŢUL HUNEDOARA. Prefectul „bagă viteză” în birocraţii care se ocupă de Legile proprietăţii         ÎN PREZENŢA LUI GICĂ POPESCU. Semnarea contractului de colaborare între CS Hunedoara şi Academia Hagi         Moartea suspectă a unui localnic din Vulcan         Bărbat șantajat de vecini