Un mare actor, Radu Beligan

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 6 decembrie 2018 un eveniment cultural desfășurat sub genericul „Maestrul teatrului românesc, Radu Beligan”. Activitatea culturală pe care am organizat-o și-a propus să facă cunoscută personalitatea unuia dintre cei mai mari actori ai scenei românești. Dacă ar fi trăit, maestrul Radu Beligan ar fi împlinit, în anul Marelui Centenar, o sută de ani. Istoria teatrului românesc, de la spectacolele Domniței Ralu la montările moderne de astăzi, nu poate fi concepută fără paginile numeroase dedicate marelui actor Radu Beligan.
Unul dintre cei mai prestigioși actori români din toate timpurile, Radu Beligan a strălucit pe scenele de teatru, întruchipând personaje memorabile din dramaturgia românească și universală. De neuitat rămân eroii lui Caragiale și Eugen Ionescu cărora Radu Beligan le-a dat viață încă din primii ani ai carierei sale teatrale. Personajele create de marii noștri dramaturgi – Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Tudor Mușatescu, Alexandru Kirițescu, George Ciprian – au găsit magistrale interpretări în creația lui Radu Beligan. De asemenea, eroii lui Shakespeare, Goldoni, G. B. Shaw, Cehov, Dürrenmatt, Jean Anouilh, Maxim Gorki etc. au reprezentat creații de neuitat în interpretarea lui Radu Beligan.
Rolurile și le-a construit cu inteligență, cu o remarcabilă pricepere de a pune în valoare toate subtilitățile textului dramatic, astfel încât mesajul să fie cât mai bine receptat de spectatori. Radu Beligan a știut ca nimeni altul să genereze o impecabilă relație între textul piesei, creația actorului și mesajul transmis publicului. Iar publicul a știut întotdeauna să-l răsplătească cu admirație, respect și prețuire.
Actor de teatru, de film, regizor, memorialist, director al Teatrului Național București, profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, președinte de onoare pe viață al Institutului Internațional de Teatru, Radu Beligan a fost o personalitate de mare valoare a culturii românești pe care a promovat-o în permanență atât în țară, cât și dincolo de hotarele ei. A fost distins cu numeroase premii, decorații, trofee, ca o recunoaștere expresă a valorii sale ca om de cultură.
Prezentarea a încercat să ne aducă mai aproape această mare personalitate a culturii românești, cariera prestigioasă începută din fragedă tinerețe, munca și efortul cu care Radu Beligan și-a construit o carieră de mare prestigiu național și internațional, pentru că singur talentul nu e suficient dacă nu este dublat de o muncă neîntreruptă de cizelare a fiecărui rol.
Am sperat, și de această dată, ca de la această prezentare tinerii să plece mai bogați spiritual și mânați de dorința de a căuta interpretările devenite legendare ale lui Radu Beligan, ca să înțeleagă de ce a fost atât de îndrăgit.
La finalul prezentării, publicului i-au fost adresate întrebări din viața și creația artistică a lui Radu Beligan, cei care au răspuns corect au fost răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Un mare actor, Radu Beligan

  1. Nicolae

    Si aceasta personalitate a fost schimbata de la conducerea Teatrului National de oportunistul Plesu (scrisori catre ceausescu , consilier basescu etc ) spre a-i merge lui bine ! 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Muzeul mineritului a fost restaurat cu fonduri UE         ADR VEST. Școală din Uricani modernizată cu fonduri UE         ORĂȘTIE. Podul care nu mai leagă comunitatea, ci o desparte         6 august 2020. Omagiu minerilor din Valea Jiului         Ziua Minerului. Povestea revoltei muncitorilor de la Lupeni – 1929         Furturile din Mina Paroșeni nu au leac         Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic         Bărbat condamnat în dosarul morții unui copil de șase ani, din Hunedoara         Polițistă atacată de o tânără într-un bloc din Hunedoara. Agresoarea, mamă a trei copii și însărcinantă, făcea chef în toiul nopții         Adolescentă răpită din Cartierul Muzicanților – Geoagiu         Carte veche din 1863, restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva