Un italian şi iubita sa din Valea Jiului au fost condamnați pentru trafic de cocaină

Un italian în vârstă de 51 de ani și partenera lui, o româncă în vârstă de 29 de ani, au fost condamnați pentru trafic internațional de droguri. Sentința a fost pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Giuseppe Ferrara, originar din Cava de Tirreni, Italia, la patru ani și două luni de închisoare, la care i s-a adăugat o amendă penală de 1.500 de lei, iar Roxana Georgeta Rață a primit o condamnare de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

Potrivit anchetatorilor, italianul a trimis tinerei din Vulcan, mamă a trei copii, un colet în care a disimulat 11 grame de cocaină, droguri de mare risc care urmau să fie comercializate cu 500 de euro în Valea Jiului. Cei doi au fost prinși de ofițerii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în urma unui denunț. „În 6 mai 2019, numitul B.A. a formulat un denunț prin care aducea la cunoștință organelor de urmărire penală faptul că inculpatul, cetățean italian care locuiește în cartierul Aeroport din municipiul Petroșani, comercializează droguri de risc și de mare risc în zona Văii Jiului. Numitul a arătat că a cumpărat cannabis de la inculpat, în două rânduri, iar pentru a se întâlni cu el o contacta pe concubina acestuia, numita Georgiana, pe adresa ei de Facebook”, se arată în dosar.

Italianul și iubita sa au fost puși sub supraveghere, iar în 16 mai, polițiștii au interceptat coletul cu cele 11 grame de cocaină pe care bărbatul l-a trimis tinerei din Bruxelles. Audiați, cei doi au recunoscut faptele. Giuseppe Ferrara a declarat că, înainte de a expedia, din Belgia pachetul care conținea droguri, a sunat-o pe Roxana prin intermediul aplicației Whatsapp și i-a spus că urmează să le vândă unei persoane de la care trebuia să primească suma de 500 euro din care 50 de euro îi reveneau ei. Tânăra a contactat persoana respectivă și, folosind un limbaj codat, i-a spus că urmează să primească „biscuiți” din Belgia,.

Câteva zile mai târziu, italianul s-a întors în România și s-a cazat la un hotel din Petroșani, unde a fost capturat de polițiști.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!