Un bărbat rătăcit pe munte, la cules de ciuperci, a fost găsit de jandarmi după 8 ore de căutări

561
Un bărbat în vârstă de 73 de ani a anunțat, în miezul nopții, la 112 că se rătăcise pe munte și avea nevoie de ajutor.
Doi jandarmi și un salvamontist au plecat în căutarea bărbatului. Au luat legătura cu el, prin telefon, pentru a afla câteva detalii despre zona în care se afla.
„Au mers pe cărările munților mai bine de 3 ore, fiind în permanență în legătură cu bărbatul. Au aprins pocnitori, petarde, diverse semnale luminoase și acustice, crezând că vor fi auzite de bărbatul de 73 de ani. Însă zona pe care le-o indicase inițial era una eronată. Peste puțin timp bărbatul i-a anunțat pe colegii noștri că nu le mai poate da niciun detaliu, întrucât bateria lanternei se terminase.
andamrii montani l-au sfătuit pe acesta să se oprească în locul unde se afla, pentru că, fără lumină, risca să se accidenteze. În tot acest timp, colegii noștri l-au sunat la fiecare 20 de minute pentru a se asigura că bărbatul este bine.
Au reușit să îl găsească după aproximativ 8 ore de căutări, de la momentul dispariției. Bărbatul era bine și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Le-a spus colegilor noștri că fusese la cules de ciuperci și nu și-a dat seama că îl va prinde noaptea pe munte. Avea cu el un rucsac de aproximativ 30-40 de kg, plin cu ciuperci, pe care l-a dus în spate în tot acest timp”, a informat Jandarmeria Română.
Sfaturi utile, care pot face diferența în situații de risc:
– atunci când plecați pe munte, asigurați-vă întotdeauna că aveți bateria telefonului încărcată. Orice detaliu pe care ni-l puteți oferi este de mare ajutor
– aveți grijă să purtați un echipament corespunzător
– oricât de bun cunoscător al muntelui ați fi, nu vă aventurați în locuri necunoscute, nemarcate. În astfel de situații, riscul de a vă rătăci este foarte mare.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *