Turistă accidentată în Munții Parâng

267

O turistă maghiară care a urcat în munții Parâng, împreună cu alți trei prieteni, s-a accidentat grav, duminică, și a rămas pe munte, într-o zonă greu accesibilă. Salvamontiștii au plecat în ajutorul ei și i-au acordat primul ajutor.

„Avea dublu traumatism la picior, luxație de gleznă și posibilă fractură de tibie, după ce a căzut într-o zonă accidentată a Parângului. Din cauza conditiilor nocturne și a terenului foarte dificil, nu a putut fi coborâtă cu targa, iar luni dimineața a fost solicitat în ajutor un elicopter, cu care turista accidentată a fost transportată la spitalul din Caransebeș”, a informat Serviciul Public Salvamont Hunedoara.

Zona alpină a munților Parâng s-a dovedit în ultimele luni pe cât de spectaculoasă, pe atât de periculoasă pentru unii dintre oaspeții săi. Salvamontiștii le recomandă turiștilor să fie precauți și să poarte echipament adecvat excursiilor pe munte, atunci când aleg traseele din masiv.

Foto: Salvamont Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.