Tunelul feroviar Turdaș a fost finalizat. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin el

Din toamna anului 2015 a început construcţia tunelului feroviar de la Turdaş, în lungime de 800 de metri, completat cu două sectoare neacoperite care împreună cu tunelul măsoară aproape 2.500 de metri. O firmă românească din Galaţi a realizat proiectul, însă din cauza faptului că traseul s-a intersectat cu mai multe conducte de gaz, care nu au fost relocate în timp util, investiţia a înregistrat întârzieri de aproape doi ani.

„Tunelul propriu-zis este finalizat. În maximum două luni, structura de rezistenţă va fi realizată. Urmează calea de rulare şi linia de contact. Sperăm că acest sector va fi finalizat în anul 2019 sau în primăvara anului viitor”, a declarat, Liviu Trenchea, managerul de proiect.

Tunelul feroviar de la Turdaş a fost construit pe ruta viitoarei magistrale de cale ferată de mare viteză Coridorul IV Pan-European, care va lega Constanţa de Arad şi de mai multe capitale europene. Se află la intrarea în Orăştie şi reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase sectoare ale căii ferate pe care trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră. Tunelul este amplasat între km 456+295 – km 457+075, pe varianta locală a liniei de cale ferată Simeria – Coşlariu. Este construit în curbă, pe o lungime de 605 metri, urmată de o curbă de racordare pe lungimea de 80 de metri şi de un aliniament cu o lungime de 95 de metri. Tunelul este executat prin metoda construcţiei în tranşee complet deschisă, în pământuri cu umflări mari, fiind primul astfel de tunel feroviar realizat după 1990 în România, potrivit specialiştilor. Şi primul construit de o firmă românească în ultimele trei decenii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece + 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare         PE MUNTE. Cetățeni străini, salvați de jandarmi         Tânără condamnată după ce ascuns droguri în vagin pentru a le livra deținuților